Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China trece la refacerea efectivelor decimate de pesta porcină africană - Sccelerează importurile de porcine

ferma porci

Şase avioane încărcate cu peste 4.000 de porci de prăsilă din Franţa au ajuns în China de la începutul anului şi până în prezent, acestea fiind doar primele din cele câteva zeci de avioane încărcate cu porci care ar urma să ajute cel mai mare producător mondial de carne de porc să îşi refacă efectivele, informează Reuters, citată de Agerpres.

China a început să îşi accelereze importurile pentru a-şi reface efectivele decimate de pesta porcină africană. Creşterea preţurilor la carnea de porc şi măsurile guvernamentale destinate refacerii efectivelor i-au determinat pe fermierii chinezi să îşi reia achiziţiile, unii dintre ei dublând contractele semnate înainte de izbucnirea pestei. Fiecare charter încărcat cu porci are o valoare de până la 1,5 milioane euro.

"Este la fel ca după cel de al doilea război mondial. Au pierdut jumătate din efective şi trebuie să refacă rapid şeptelul", a declarat Marie Pushparajalingam, analist la firma franceză de material genetic Axiom. Această firmă a trimis două chartere B777 în China în luna ianuarie, urmate de alte două avioane B747 luna trecută, adică un număr total de aproximativ 3.400 de porci. În plus, firma franceză a semnat contracte pentru alte şase transporturi cu avionul la finele acestui an, a spus Pushparajalingam, care se aşteaptă şi la alte contracte.

Citește și: Crește bilanțul morților în România! A fost înregistrat un nou deces din cauza COVID-19

Alţi 50 de porci de la firma olandeză Topigs Norsvin au ajuns săptămâna trecută în regiunea Guizhou din sud-vestul Chinei, via Franţa, a informat grupul chinez Dekang Group, care vrea să pună la punct o fermă de reproducere capabilă să producă 20 de milioane de porci pentru sacrificare.

În mod normal, în China sunt sacrificaţi anual aproximativ 700 milioane de porci pentru a produce peste 50 de milioane de tone de carne de porc, adică jumătate din consumul global. Însă pesta porcină africană a redus producţia de carne de porc cu 21% în 2019, generând o creştere a preţurilor astfel că, în prezent, în China un porc costă aproximativ 35 de yuani (4,93 dolari) per kilogram, de trei ori mai mult decât în Franţa.

Pentru a putea respecta ţintele impuse de Guvernul de la Beijing privind producţia de carne de porc, luna trecută unele provincii au început să ofere crescătorilor de porci subvenţii la import de până la 2.000 de yuani pentru fiecare porc. În aceste condiţii, numai importurile de porci din Franţa vor depăşi în acest an cifra de 11.000 de porci de prăsilă importaţi de China din toate ţările în anul 2017, relatează Reuters.

În total, o companie care produce material genetic estimează că în acest an China ar putea avea nevoie de peste 150 de avioane încărcate cu porci pentru a-şi reface efectivele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.