Preşedintele chinez Xi Jinping i-a declarat luni omologului său american Joe Biden că lumea este suficient de mare pentru ca cele două ţări ale lor să poată prospera, dar a atenţionat totodată SUA împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema Taiwanului, informează AFP, potrivit Agerpres.
"În circumstanţele actuale, China şi SUA împărtăşesc mai multe, nu mai puţine, interese comune", i-a spus Xi lui Biden în timpul întrevederii lor care a durat trei ore şi a avut loc la Bali, în Indonezia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez într-un comunicat.
Beijingul nu caută să sfideze SUA sau "să schimbe ordinea internaţională existentă", a adăugat Xi, îndemnând la "respect reciproc" între cele două părţi, potrivit acestui comunicat.
Cu toate acestea, Xi l-a avertizat pe Biden împotriva depăşirii "liniei roşii" pe care o constituie problema insulei autonome Taiwan, pe care guvernul chinez o revendică.
"Problema Taiwanului este chiar în centrul intereselor fundamentale ale Chinei, fundamentul politic al relaţiilor chinezo-americane şi prima linie roşie ce nu trebuie depăşită în relaţiile chinezo-americane", i-a spus Xi lui Biden, potrivit Ministerului Afacerilor Externe chinez, adăugând că "soluţionarea chestiunii Taiwanului este problema chinezilor".
Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situaţia din Ucraina, iar Xi i-a declarat lui Biden că Beijingul este "profund preocupat" în legătură cu acest conflict.
"China a fost întotdeauna de partea păcii şi va continua să încurajeze negocierile de pace", a declarat liderul chinez. "Noi susţinem şi aşteptăm cu nerăbdare reluarea negocierilor de pace între Rusia şi Ucraina", a adăugat Xi Jinping.
Aceasta a fost prima întrevedere între liderii celor două puteri rivale de când preşedintele Biden a fost ales preşedinte al SUA şi ea a avut loc în ajunul summitului G20 ce se va desfăşura marţi şi miercuri în insula indoneziană Bali.
În ultimii trei ani, rivalitatea dintre aceste două cele mai mari economii mondiale s-a intensificat, pe măsură ce China câştigă în putere şi în siguranţă, punând din nou sub semnul întrebării leadershipul american şi situaţia geopolitică după cel de-Al Doilea Război Mondial.
China vrea să împartă lumea cu SUA: Lumea este suficient de mare pentru ca SUA şi China să prospere
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
0

84
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
84

214
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
214

1.183
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
1.183

1.531
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
1.531

3.118
Serviciile de informații americane sunt îngrozite: apar date care arată că Iranul dispune în continuare de mii de rachete balistice
3.118

2.174
Planurile lui Peter Magyar pentru Ungaria: Bruxelles-ul ar trebui să-şi tempereze entuziasmul
2.174

60
Kaja Kallas denunță la ONU încălcarea dreptului internațional în Orientul Mijlociu și Ucraina
60

2.082
VIDEO Noul lider al Ungariei schimbă tonul față de Rusia, dar recunoaște că geografia forțează Budapesta să joace pe sârmă
2.082

109
Netanyahu se felicită pentruatacul asupra Iranului: "cea mai grea lovitură din istoria sa"
109

3.883
VIDEO Ultimul anunț făcut de Donald Trump, în fața Casei Albe, a avut un efect instant, iar piețele au reacționat promt
3.883

1.594
Criza din Strâmtoarea Ormuz - NATO refuză să se alăture blocadei impuse de Trump
1.594

5.567
Peter Magyar a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Kelemen Hunor: L-a chemat la Budapesta
5.567
















Comentează