Chirurgul Cristian Paleru arestat preventiv pentru 30 de zile la cererea procurorilor PTB - Încă un medic se află la instanță cu propunerea arestării preventive

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-09-2023

Actualizat: 21-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Chirurgul Cristian Paleru, unul dintre medicii reținuți de procurorii bucureșteni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru fapte de luare de mită, decizia în cazul său nefiind definitivă.

Decizia de joi a Tribunalului București poate fi contestată caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel București.

Surse judiciare informează autorul acestui material că la momentul difuzării acestei știri un al doilea medic reținut se află la instanță unde un magistrat de drepturi și libertăți analizează propunerea arestării preventive a acestuia făcută de anchetatorii bucureșteni.

Este vorba despre Adrian Petreanu, șef lucrări UMF Carol Davila, medic primar chirurgie toracică și doctor în științe medicale.

Descinderi la Marius Nasta

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurgicale, au declarat joi, surse judiciare.

Alţi patru medici sunt cercetaţi în libertate sub control judiciar. O parte dintre aceştia sunt medici rezidenţi anestezişti, au indicat sursele citate.

Context

Miercuri dimineaţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au efectuat patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului "Marius Nasta", în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

"În cele două cauze s-a reţinut că, pe parcursul anilor 2022 - 2023, mai mulţi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' au primit, în mod repetat, diferite sume de bani şi bunuri de la diferiţi pacienţi ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirugicale). În cele două cauze au fost efectuate investigaţii financiare, rezultând diferenţe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizaţi de cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", susţin procurorii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri