Chirurgul oncolog prof dr. Patriciu Achimaş: 'Abordarea multidisciplinară a pacientului cu cancer reprezintă modelul de urmat'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-10-2022

Actualizat: 21-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Chirurgul oncolog prof dr Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat vineri, la Cluj, în preambulul unei conferinţe de specialitate, că pacientul cu cancer trebuie abordat de o echipă multidisciplinară, din care trebuie să facă parte şi psihologul, informează Agerpres.

"Subiectul conferinţei de astăzi este parte a îngrijirii multidisciplinare pe care orice echipă care se ocupă cu pacienţii de cancer ar trebui s-o includă. Psihologul clinician este parte integrantă a grupului de specialişti care trebuie să îngrijească astăzi pacienţii de cancer şi, în acest sens, întâlnirea de astăzi cred se înscrie într-o linie de normalitate, chiar dacă pare uneori excepţional în România (...) Dovedim, prin faptul că suntem alături psihologi, chirurgi, oncologi, radioterapeuţi, că lucrăm împreună şi că acesta este modelul pe care trebuie să-l urmăm", a spus Patriciu Achimaş-Cadariu, coordonator ştiinţific al Conferinţei Naţionale de Psiho-Oncologie.

Aceeaşi idee a fost subliniată şi de psih dr Florina Pop, de asemenea coordonator ştiinţific al Conferinţei Naţionale de Psiho-Oncologie.

"Ne dorim foarte mult să avem o abordare multidisciplinară, axată în principal pe două tipuri de patologii oncologice, respectiv cancerul mamar (...), iar o altă patologie este cea a cancerului pulmonar. De ce o abordare multidisciplinară?! Pentru că nu am luat în calcul doar perspectiva psiho-oncologică, ci combinată cu perspectiva medicală. Cred că acestea nu pot fi separate atunci cţnd vrem să oferim un suport de calitate, un suport integrat pentru pacientul din faţa noastră. Vom avea workshop-uri susţinute de specialişti, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere psihologic şi psiho-oncologic. Iar obiectivul este de a disemina ştiinţa, tocmai pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor dedicate pacienţilor noştri", a spus Florina Pop.

Specialişti în mai multe domenii, din ţară şi străinătate, participă, la Cluj, în perioada 21-23 octombrie, la a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Psiho-Oncologie "Abordarea multidisciplinară a cancerelor mamare şi pulmonare".

Conferinţa este organizată de Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice 'Restart la Viaţă' în parteneriat cu Institutul Oncologic 'Prof Dr Ion Chiricuţă' Cluj-Napoca şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca prin Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

Printre speakerii conferinţei se vor număra prof dr Patriciu Achimaş-Cadariu, directorul Institutului Oncologic 'Prof Dr Ion Chiricuţă' şi invitaţii speciali: dr Sarah Dauchy, medic psihiatru, preşedinte al Societăţii Franceze şi Francofone de Psiho-Oncologie, precum şi Msc Psh Elisabeth Andritsch din Austria.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri