Chișinăul elimină scutirile de taxe pentru regiunea transnistreană

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 05-01-2024

Actualizat: 05-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

Un nou Cod Vamal a intrat în vigoare în Republica Moldova de la 1 ianuarie și care elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat, timp de decenii, agenții economici din regiunea separatistă transnistreană. Serviciul Vamal de la Chișinău a explicat că această măsură asigură un tratament egal al tuturor companiilor, de pe ambele maluri ale Nistrului. Tiraspolul nu a reacționat imediat la acest anunț, deși a luat din timp anumite măsuri pentru diminuarea poverii fiscale asupra agenților economici locali, inclusiv prin reducerea de taxe sau plata în rate a acestora, relatează stiripesurse.md

Mai mult de jumătate din mărfurile produse în regiunea transnistreană sunt vândute pe malul drept al Nistrului - o cotă care este în creștere, în ultimii ani, potrivit datelor Tiraspolului. Iar aproape o treime din acestea ajung în țările din Uniunea Europeană. Să mai spunem doar că firmele din regiune înregistrate la Chișinău se bucură și ele de regimul de comerț liber cu Uniunea Europeană, din anul 2014.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri