Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Chisinaul nu crede ca mesajele lui Rogozin privind Transnistria sunt pozitia oficiala a Rusiei

leanca
'Noi am analizat foarte atent ce a spus dl. Rogozin la Tiraspol, comportamentul de aici și am tras o concluzie: trebuie să avem un dialog cât mai intens cu cei care reprezintă poziția oficială a Federației Ruse. În numele statului vorbesc doar președintele, primul ministru și ministrul de externe', a declarat duminică presei premierul Iurie Leancă. El a precizat că ambasadorul rus la Chișinău a fost convocat sâmbătă seara la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a da explicații pe marginea declarațiilor lui Rogozin. De asemenea, președintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, a declarat că Dmitri Rogozin depășește anumite norme ale limbajului diplomatic. 'Avem interesul să avem o relație bună cu Federația Rusă, dar această relație trebuie să exprime și un respect reciproc. Cu părere de rău, a devenit tradițional ca declarațiile și acțiunile acestui politician să nu se încadreze în această optică', a afirmat Corman. Rogozin a întreprins la sfârșitul săptămânii trecute o vizită la Tiraspol, prin Chișinău, fără a o coordona cu autoritățile Republicii Moldova. El a nu a exclus vineri posibilitatea recunoașterii independenței Transnistriei. Rogozin a declarat presei din regiune că problema recunoașterii internaționale a independenței Transnistriei este una complicată, dar a adăugat că 'totul va depinde de cum va evolua situația'. Autoritățile de la Chișinău au condamnat, prin intermediul unui comunicat, declarațiile 'cu caracter provocator' făcute de Dmitri Rogozin în timpul vizitei sale de la Tiraspol și au anunțat că organele competente ale Republicii Moldova au reținut listele cu semnături în favoarea recunoașterii Transnistriei, pe care Rogozin intenționa să le transporte la Moscova. În replică, Rogozin a scris că majoritatea semnăturilor transnistrenilor în favoarea independenței Transnistriei au fost aduse la Moscova. ''Semnăturile transnistrenilor despre recunoașterea republicii se află la Moscova. Serviciile speciale moldovene, care au reținut și au scotocit avionul nostru la Chișinău, au luat doar o mică parte din ele. De cealaltă parte am avut noi grijă'', a scris Rogozin pe pagina sa de Facebook, după cum a transmis duminică ITAR-TASS. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.