Chris Brown a dat-o în judecată, pentru defăimare, pe femeia care l-a acuzat că a violat-o

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 25-01-2019

Actualizat: 25-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: /unimedia.info

Rapperul american Chris Brown a dat-o în judecată, pentru defăimare, pe femeia care l-a acuzat că a violat-o, în urmă cu zece zile, într-un hotel de lux din Paris, a anunțat avocatul muzicianului, citat de Reuters, scrie Mediafax.

"Chris Brown a depus o plângere la procuratura din Paris, pentru acuzații defăimătoare, astfel încât să se deschidă o anchetă, mai ales pentru a se clarifica circumstanțele în care această tânără femeie a ajuns să depună o reclamație și pentru a verifica motivele ei", a declarat, joi, avocatul Raphael Chiche pentru Reuters.

Avocatul a mai spus că Brown nu a întreținut relații sexuale cu femeia.

Procuratura din Paris a anunțat, marți, că rapperul și alți doi suspecți - garda sa de corp și un prieten - au fost arestați, luni, sub suspiciunea de viol și infracțiuni legate de consumul de droguri. Rapperul a fost eliberat a doua zi.

Chris Brown a primit permisiunea de a părăsi Franța, dar o anchetă este în desfășurare.

Marți seară, Chris Brown a publicat un mesaj pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram: "Vreau să fie perfect clar... Este fals. Este o dovadă de lipsă de respect la adresa fiicei și familiei mele și (fapta de care este acuzat , n.r.) este împotriva caracterului meu".

Dacă va fi găsit vinovat, Brown, în vârstă de 29 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislației franceze.

Fapta ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris.

Citește și: Autoarea trilogiei literare 'Fifty Shades' va publica în acest an un nou roman erotic

Artistul ar fi cunoscut-o pe presupusa victimă într-un club de noapte și ar fi convins-o să îl însoțească în camera de hotel, împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat și un prieten al lui Chris Brown, precum și garda de corp a rapperului.

Aceasta nu este prima dată când Chris Brown este acuzat de viol. În mai 2018, acesta a fost dat în judecată de o femeie care a spus că a fost violată de cântăreț în februarie 2017.

Brown a avut în ultimii ani mai multe probleme cu justiția. În 2009 a fost condamnat pentru că a bătut-o pe cântăreața Rihanna, pe atunci iubita lui, cu puțin timp înainte de gala Grammy din acel an.

În 2016, a fost arestat și pus sub acuzare pentru atac cu armă letală.

Chris Brown a vândut peste 30 de milioane de albume și 75 de milioane de single-uri la nivel mondial și a câștigat, de-a lungul carierei, mai multe premii, inclusiv 14 BET Awards și cinci Billboard Music Awards.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri