Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat joi că instituţia pe care o conduce "se află într-o poziţie bună, dar nu de neclintit" şi că va face tot ce este necesar pentru a se asigura că este bine poziţionată pentru a aborda situaţia economică actuală, transmite EFE.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis anterior, în unanimitate, să menţină ratele dobânzilor la depozite la 2%, în cadrul unei reuniuni de politică monetară organizată la Florenţa (Italia), scrie Agerpres.
În conferinţa de presă de la finalul reuniunii consiliului guvernatorilor, Christine Lagarde a declarat că acordurile comerciale recente - inclusiv cel mai recent anunţ al SUA privind reducerea tarifelor vamale pentru China după întâlnirea preşedintelui american Donald Trump cu preşedintele chinez Xi Jinping - au redus unele riscuri negative pentru economia globală, dar că persistă zone majore de incertitudine.
"Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că rămânem într-o poziţie bună", a spus Lagarde, care nu a dorit însă să răspundă la întrebările cu privire la ce înseamnă această poziţie bună pentru traiectoria viitoare a dobânzilor BCE.
"Nu m-aş plânge prea mult de creştere în acest moment", a spus Lagarde, citând datele preliminare publicate joi de Eurostat, care arătau că economia zonei euro a crescut cu 0,2% în trimestrul al treilea, o performanţă peste aşteptări.
În comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii Consiliului Guvernatorilor BCE, se menţionează că piaţa muncii robustă, bilanţurile solide ale sectorului privat şi revenirea asigurată de reducerile anterioare ale dobânzilor au susţinut economia.
Cu toate acestea, Lagarde a avertizat că mediul comercial global rămâne volatil şi ar putea perturba lanţurile de aprovizionare, ar putea slăbi şi mai mult exporturile şi ar putea reduce consumul şi investiţiile. Preşedintele BCE a menţionat, de asemenea, că există riscuri la adresa creşterii economice din cauza potenţialelor probleme de aprovizionare, cum ar fi cele legate de cipuri pentru industria auto, dar că acestea nu s-au materializat încă.
Reuniunea de joi a gardienilor euro a avut loc la Florenţa (Italia). În mod tradiţional, de două ori pe an gardienii euro se reunesc pentru şedinţa de politica monetară într-una dintre capitalele ţărilor din zona euro. În mod normal, reuniunile de politică monetară ale BCE au loc la sediul de la Frankfurt (Germania).






























Comentează