Jonathan Milan (24 ani) a obţinut prima sa victorie în Turul Franţei, reuşind să câştige etapa opta a cursei din Hexagon, desfăşurată sâmbătă între Saint-Meen-le-Grand şi Laval, pe distanţa de 171,4 km.
Milan, component al echipei Lidl-Trek, a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat în în 3h 50 min 26 sec, după ce s-a impus la sprint în faţa belgianului Wout van Aert (Visma-Lease a Bike) şi a australianului Kaden Groves (Alpecin-Deceuninck).
Slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) se menţine lider al clasamentului general, urmat de belgianul Remco Evenepoel (Soudal-Quick Step), la 54 sec. Pe poziţia a treia se află francezul Kevin Vauquelin (Arkea), la 1 min 11 sec.
Duminică se dispută etapa a noua din Tour de France, între localităţile Chinon şi Chateauroux (174,1 km). AGERPRES
Comentează