Ciclistul italian Sonny Colbrelli se recuperează în spitalul din Girona

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-03-2022

Actualizat: 22-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Colbrelli, 31 ani, a fost învins la sprintul final de australianul Michael Matthews, dar după ce a trecut linia de sosire s-a întins la pământ. Medicii au intervenit şi l-au resuscitat, înainte de a-l transporta la spitalul universitar din Girona.

Într-un comunicat, Bahrain Victorious a precizat că italianul era conştient şi se simţea bine după internare, fiind în contact cu familia şi apropiaţii săi.

''Azi va fi supus unor teste suplimentare pentru a descoperi cauza incidentului de ieri. Toate testele cardiace efectuate luni noaptea nu au dat semne de îngrijorare sau funcţii compromise'', se arată în comunicatul echipei arabe.

În octombrie, Colbrelli a devenit primul italian care a câştigat cursa Paris-Roubaix, din seria ''Monumentelor'', în ultimii 22 de ani, acest succes venind la o lună după ce a câştigat titlul european pe şosea.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri