Guvernul a aprobat în şedinţa joi, printr-o hotărâre, cifrele de şcolarizare propuse pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme şi tipuri de învăţământ, informează un comunicat al Executivului.
În ceea ce priveşte cifra de şcolarizare totală pentru învăţământul preuniversitar, precizează Guvernul, aceasta se menţine la nivelul celei aprobate pentru anul şcolar precedent, cu mai multe realocări, printre care suplimentarea cu 10.000 de locuri pentru învăţământul obligatoriu, nivel primar; suplimentarea cu 1.500 de locuri pentru învăţământul obligatoriu cu frecvenţă redusă - nivel primar şi gimnazial şi programul educaţional "A doua şansă", inclusiv pentru cel organizat în penitenciare şi suplimentarea cu 1.000 de locuri pentru învăţământul profesional.
În acelaşi context, au fost aprobate suplimentarea cu 500 de locuri pentru învăţământul special, educaţie timpurie, suplimentarea cu 2.000 de locuri pentru învăţământul special, nivel primar şi gimnazial şi suplimentarea cu 650 locuri pentru învăţământul special, nivel profesional. Totodată, au fost diminuate unele cifre de şcolarizare, cum ar fi cele de la învăţământul liceal cu frecvenţă la zi, frecvenţă seral şi frecvenţă redusă.
Pentru învăţământul de masă preşcolar, gimnazial, de artă şi sportiv, cifrele de şcolarizare rămân la nivelul anului anterior, precizează sursa citată. Relocările au la bază solicitările în creştere pe segmentele de învăţământ menţionate, determinate inclusiv de evoluţia demografică pozitivă, arată Executivul. În ceea ce priveşte învăţământul superior, incluzând studiile militare, documentul aprobat de Guvern stabileşte următorul număr de locuri/granturi de studii: 62.000 - pentru studii de licenţă, 35.600 - studii de master, 3.000 - studii de doctorat şi 4.000 - rezidenţiat. "Cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2017-2018 se încadrează în finanţarea aprobată pentru anul financiar 2017 şi respectă previziunea bugetară pentru anii financiari 2018 şi 2019. În acelaşi timp, este avută în vedere respectarea ţintei asumate în Strategia Europa 2020 privind ponderea absolvenţilor de învăţământ terţiar în grupa de vârstă 30-34 de ani", arată Executivul.
Sunt prevăzute, în continuare, locuri în învăţământul preuniversitar şi superior cu finanţare totală sau parţială din bugetul Ministerului Educaţiei pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, pentru ţări învecinate, diaspora, pentru cetăţeni străini, conform documentelor semnate de statul român, precum şi pentru cetăţeni străini care au dobândit statutul de refugiat sau protecţie subsidiară pe teritoriul României, precizează Guvernul. "De asemenea, sunt perpetuate facilităţile şi locurile distincte pentru tinerii romi care doresc să urmeze învăţământul preuniversitar liceal, profesional sau postliceal, precum şi instituţii de învăţământ superior, incluzând masterate şi doctorate", menţionează acelaşi comunicat. Cifra de şcolarizare pentru învăţământul de stat se aprobă anual, prin hotărâre de Guvern, cu cel puţin şase luni înainte de începerea anului şcolar.
Comentează