Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Guvernul va adopta, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care va crea baza legală astfel încât învăţământul universitar cu frecvenţă să se poată desfăşura, într-o anumită pondere, şi online.
El a precizat că verificarea îndeplinirii standardelor va fi realizată, în cel mult cinci ani, atunci când vine rândul evaluării instituţionale.
"Nu vom aştepta ca ARACIS să facă evaluări pentru a verifica noile standarde în fiecare universitate - noile standarde reprezintă o obligaţie şi trebuie realizate înainte de începerea noului an universitar -, ci vom aborda o variantă necesară în societatea românească, aceea a încrederii: universităţile îşi asumă, iniţiind acest proces combinat, prezenţă fizică-activităţi online, respectă standardele care vor fi cunoscute la începerea anului universitar, urmând să probeze acest lucru, într-un an, doi sau maximum cinci, când vine rândul evaluării instituţionale", a adăugat Cîmpeanu.