Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci angajați ai Kimia Farma sunt acuzați că au testat 10.000 de pasageri dintr-un aeroport, cu tampoane nazale reutilizate

smartradio.ro
test covid

Cinci angajați ai gigantului farmaceutic indonezian Kimia Farma au fost arestați pe 27 aprilie. Potrivit CNN, oamenii sunt acuzați că au spălat și reambalat trusele care conțineau tampoane nazale și le-au refolosit pe pasagerii care ajungeau pe Aeroportul Internațional Kualanamu din Medan. Este posibil ca până la 10.000 de călători să fi fost testați cu tampoane uzate. Indonezia cere tuturor pasagerilor să furnizeze un test Covid negativ înainte de îmbarcarea într-un zbor intern, iar compania Kimia Farma vindea kiturile de testare pe aeroportul din Medan.

Poliția spune că înșelătoria a durat aproximativ patru luni și le-a adus responsabililor câteva mii de dolari. „Și-au început escrocheria pe 17 decembrie 2020. Dacă presupunem că au avut între 50 și 100 de clienți pe zi, numărul victimelor este estimat la aproximativ 10.000”, explică Hadi Wahyudi, purtătorul de cuvânt al poliției din Sumatra de Nord. Suspecții sunt acuzați de încălcarea legii indoneziene privind sănătatea, pentru care se aplică o pedeapsă de 10 ani de închisoare, și pentru încălcarea legii privind protecția consumatorilor, pedepsită cu 5 ani de închisoare, scrie Smartradio.ro.

Printre cei arestați se numără și directorul comercial al Kimia Farma. Poliția spune că fiecare suspect a avut câte un rol în orchestrarea înșelătoriei, de la spălarea tampoanelor de bumbac uzate, la livrarea probelor la laborator și reambalarea trusei. În cadrul unei percheziții care a dus la arestarea celor cinci persoane, au fost descoperite tampoane și ambalaje reciclate, precum și 149 de milioane de rupii (10.000 de dolari). Pasagerii au plătit câte 200.000 de rupii (14 dolari) pentru fiecare tampon de testare.

Potrivit South China Morning Post, doi avocați care au trecut de mai multe ori prin aeroportul din Medan în ultimele luni intenționează să întreprindă acțiuni civile colective împotriva lui Kimia Farma pentru a obține daune un miliard de rupii (69.000 de dolari) pentru fiecare pasager aflat în această situație. Ministrul indonezian Erick Thohir a declarat săptămâna trecută pe Twitter că cei implicați vor fi supuși „unor sancțiuni foarte stricte”.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.