Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci expoziţii internaţionale de mâncare şi băutură au fost deschise la Inter Expo Center din Sofia

coe.int
bulgaria

Cinci expoziţii internaţionale de mâncare şi băutură au fost deschise miercuri la Inter Expo Center din Sofia şi se vor desfăşura până în 8 octombrie, au anunţat organizatorii.

Aproape 350 de companii iau parte la evenimente.

"Meatmania" prezintă carne şi produse din carne, aditivi şi ambalaje, maşini şi tehnologii. Este co-organizată de Asociaţia Procesatorilor de Carne din Bulgaria.

În "Lumea laptelui", expozanţii afiliaţi Asociaţiei Procesatorilor de Lactate din Bulgaria prezintă lapte şi produse lactate, aditivi, ambalaje, echipamente şi maşini de laborator, potrivit Agerpres.

Produsele de panificaţie şi cofetărie, materii prime, ambalaje şi maşini, prezentate de membrii filialei Sindicatului Naţional al Patiserilor şi Cofetarilor, pot fi văzute la "Bulpek".

În "Salonul vinului", Camera Naţională a Viei şi Vinului atrage cunoscătorii de vin, băuturi spirtoase şi accesorii.

Alimente şi băuturi, produse organice, aditivi, maşini şi tehnologii pot fi vizionate la expoziţia "Interfood & Drink".

"Produsele agricole sunt fundamentale pentru bunăstarea unei naţiuni, iar efectele sociale ale locurilor de muncă şi valoarea adăugată pe care o generează sunt extrem de importante pentru fiecare economie naţională", a declarat ministrul adjunct al Agriculturii, Todor Dzhikov, la deschiderea oficială a expoziţiilor.

"În situaţia şi criza actuală, avem nevoie de producţia agriculturii mai mult decât oricând", a adăugat el.

Djikov a citit un discurs de bun venit din partea ministrului Agriculturii, Yavor Gechev, care nu a putut participa.

Invitaţii la ceremonia de deschidere au fost ambasadorii SUA, Italiei, Greciei şi Coreei de Sud, preşedintele Consiliului de Administraţie al Sindicatului Naţional al Patiserilor şi Cofetarilor, Mariana Kukusheva, preşedintele Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Procesatorilor de Carne din Bulgaria, Atanas Urdzhanov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Bulgariei, Tsvetan Simeonov, şi preşedintele Asociaţiei Industriale din Bulgaria, Dobri Mitrev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.