Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cinci înfrângeri într-o zi pentru români la Europenele de tineret de la Porec

realitateadebrasov.net
box manusi

Toţi cei cinci pugilişti români care au urcat în ring miercuri la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia) au suferit înfrângeri.

La masculin, Matei Nastasiuc a fost învins în sferturile cat. 86 kg de turcul Hyseyin Ege Tekdemir, prin KO tehnic în repriza a doua.

În competiţia feminină, la cat. 57 kg, Gabriela Cioroba a pierdut prin KO tehnic în prima repriză în meciul din sferturi cu grecoaica Panagiota Kouzilou.

În sferturile cat. 70 kg, Eliza Denisa Şopterean a cedat în faţa turcoaicei Yonca Gul Yilmaz, după proba video.

La cat. 81 kg, Denisa Elena Manu a fost întrecută la puncte (0-5) de ucraineanca Elizaveta Bezverhnia, în sferturile de finală.

Nici Elena Roxana Platon nu a reuşit calificarea în semifinale, fiind învinsă la puncte (0-4) în sferturile cat. +81 kg de poloneza Sandra van der Zanden.

Alţi cinci români au fost eliminaţi anterior din competiţie, Vasile Scalco (cat. 60 kg), Arun Nicu Tudoroiu (cat. 67 kg), Istvan Szucs (cat. 75 kg), Ramona Mihaela Manea (cat. 48 kg) şi Luciana Maria Petrache (cat. 52 kg).

Lotul feminin al României, antrenat de Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcin, este compus din Ramona Manea (cat. 48 kg), Lucica Petrache (cat. 52 kg), Gabriela Cioroba (cat. 57 kg), Amalia Ţugui (cat. 66 kg), Eliza Şopterean (cat. 70 kg), Amalia Niţă (cat. 75 kg), Denisa Manu (cat. 81 kg) şi Elena Platon (cat. +81 kg).

Amalia Niţă, dublă campioană de junioare, a cucerit aurul, la cat. 70 kg, la Europenele de tineret de anul trecut de la Erevan (Armenia), iar Denisa Manu a fost vicecampioană continentală de junioare în 2023, la Ploieşti.

Lotul masculin, pregătit de Dorel Simion, Ionuţ Gheorghe, Doru Neamţu, este alcătuit din George Edmond Maradin (cat. 51 kg), Fabian Stroe (cat. 54 kg), Ciprian Iofciu (cat. 57 kg), Vasile Scalco (cat. 60 kg), Iosif Bandulă (cat. 63,5 kg), Arun Tudoroiu (cat. 67 kg), Istvan Szucs (cat. 75 kg) şi Matei Nastasiuc (cat. 86 kg).

Arun Nicu Tudoroiu este medaliat cu argint la Europenele de tineret din 2023 de la Erevan, la cat. 63,5 kg, iar Stroe şi Nastasiuc au fost campioni europeni de juniori în 2023 la Ploieşti.

Obiectivul stabilit de Federaţia Română de Box este de 1-2 medalii pentru fiecare lot.

La Europenele de tineret din 2023, de la Erevan, România a participat cu 23 de pugilişti, dintre care 13 la masculin şi 10 la feminin, şi a cucerit 9 medalii, dintre care 3 aur, prin Mihaela Bădescu (cat. 48 kg), Amalia Niţă (cat. 70 kg) şi Florin Ioniţă (92 kg), 2 de argint, prin Diana Maria Tănăsescu (cat. 66 kg) şi Arun Nicu Tudoroiu (cat. 63,5 kg), şi 4 de bronz, pentru Crinuţa Andra Nicole Sebe (cat. 63 kg), Maria Gheorghiţa Cimpoeru (cat. 75 kg), David-Angelo Teodosescu (cat. 80 kg) şi Dumitrel Badea (cat. 86 kg).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.