Cinci manuscrise aparținând lui Emil Cioran și Mircea Eliade au fost achiziționate de către Ministerul Culturii

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-03-2022

Actualizat: 25-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministerul Culturii și-a exercitat dreptul de preemțiune și negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, manuscrise, clasate în patrimoniul cultural național, categoria juridică „Tezaur”, scoase la vânzare prin Casa de Licitații Historic.
„Scriitorul și istoricul religiilor Mircea Eliade a lăsat în urmă o moștenire culturală impresionantă, care cuprinde și o colecție de manuscrise, încă o amprentă incontestabilă a geniului său. În manuscrisele pe care statul român avea datoria morală de le a păstra în patrimoniul său, se poate vedea profunzimea cunoașterii altor civilizații ale căror taine erau atât de frumos prinse în cuvinte de Universalul Eliade, dar și finețea filosofului și eseistului Emil Cioran. Nu traversăm un moment economic deloc mulțumitor, însă cu puțin efort și negocieri pe măsură am reușit să păstrăm acasă averea culturală a unor români care au schimbat lumea”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri