Cinci persoane arestate în Iran, acuzate că 'murdăresc' imaginea țării în online

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-06-2025 11:01

Actualizat: 18-06-2025 14:02

Article thumbnail

Sursă foto: commonslibrary.parliament.uk

Iranul a anunţat miercuri arestarea a cinci indivizi prezentaţi drept agenţi Mossad, serviciul de informaţii externe israelian, acuzaţi că "murdăresc" pe internet imaginea Republicii Islamice, au transmis mai multe media locale, informează AFP, conform Agerpres.

"Aceşti mercenari, prin activităţile lor deliberate în spaţiul cibernetic, au încercat să suscite îngrijorarea publicului şi să murdărească imaginea sistemului sacru al Republicii Islamice Iran", au anunţat agenţiile Isna şi Tasnim, citând un comunicat al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a ţării.

Arestările au avut loc în vestul Iranului, în provincia Lorestan.

Acest anunţ survine în a şasea zi de confruntare militară inedită prin intensitatea ei între Iran şi Israel, vechi inamic al puterii iraniene.

Vineri, la o zi după declanşarea ostilităţilor de către Israel, Ministerul iranian al Comunicaţiilor a anunţat restricţii temporare de internet pe teritoriul ţării. De atunci, numeroase site-uri şi aplicaţii sunt parţial sau chiar total inaccesibile.

Autorităţile iraniene au îndemnat marţi populaţia "să minimizeze utilizarea de aparate conectate la internet şi să dea dovadă de prudenţa necesară" online, potrivit agenţiei de presă Isna.

Funcţionarii şi echipele lor de securitate au interdicţia de a utiliza orice aparat conectat, inclusiv telefoanele mobile, ceasurile inteligente şi laptopurile, precizează o directivă.

Televiziunea de stat iraniană a îndemnat la rândul său marţi populaţia "să suprime aplicaţia (de mesagerie) WhatsApp de pe telefoanele mobile", argumentând că aceasta adună date personale, inclusiv poziţia utilizatorilor, şi "le comunică inamicului sionist".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri