Cinci turişti străini au murit în timpul unei drumeţii în Parcul Naţional Torres del Paine din sudul statului Chile după ce au fost surprinşi de o furtună de zăpadă, au anunţat marţi autorităţile locale, informează miercuri DPA, conform agerpres.ro.
Printre victime se numără doi cetăţeni germani, doi mexicani şi un cetăţean britanic, a declarat într-o conferinţă de presă Jose Antonio Ruiz, delegatul prezidenţial în regiunea Magallanes.
Locul accidentului a fost greu accesibil din cauza ninsorilor abundente, a precizat Ruiz. Autorităţile au raportat rafale de vânt de până la 190 de kilometri pe oră în zonă.
Preşedintele chilian Gabriel Boric a transmis condoleanţe şi a promis sprijin familiilor victimelor.
"Familiilor, prietenilor şi apropiaţilor celor cinci persoane de naţionalitate mexicană, germană şi britanică care au murit din păcate în tragedia din Torres del Paine le transmit cele mai profunde condoleanţe", a scris acesta pe platforma de socializare X.
"Fiţi siguri că vă puteţi baza pe sprijinul deplin al autorităţilor şi al instituţiilor chiliene în aceste momente dificile", a adăugat Boric.
Torres del Paine, unul dintre cele mai cunoscute parcuri naţionale din Chile, a fost desemnat rezervaţie a biosferei de către UNESCO în 1978. Parcul este cunoscut pentru vârfurile sale ascuţite de granit, în număr de trei, care se ridică la aproximativ 2.700 de metri, şi atrage oficial în jur de 600.000 de vizitatori anual.






























Comentează