DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cinci ucrainence defilează pe catwalkul de la Romanian Fashion Week în creaţiile unor designeri de top

milanofashiontour.com
milan fashion week
Romanian Fashion Week este cel mai important festival de modă din România, care are loc la Iaşi în perioada 27 - 29 mai, în cadrul evenimentului Romanian Creative Week.

Cele cinci fete au venit la Iaşi din zone ale Ucrainei grav afectate de războiul declanşat de Rusia, altele au venit din ţările unde s-au refugiat, precum Italia şi Polonia. Toate pot fi văzute defilând în cele peste 40 de show-uri de modă ale Romanian Fashion Week, găzduite, în acest weekend, de Grădinile Palas.

"Întreg conceptul Romanian Creative Week este unul al sprijinului pentru oamenii creativi. Prin urmare, era firesc ca din echipa de manechine să facă parte şi modele din Ucraina, tocmai pentru a aduce bucurie fetelor şi pentru a le scoate din zona negativă în care, din păcate, se află ţara lor. Modelele au fost foarte bucuroase să vină, mai ales că pentru unele dintre ele este prima ieşire din Ucraina. Au simţit, după ce au venit aici, că viaţa poate continua în ciuda războiului şi după ce războiul se va încheia, mai devreme sau mai târziu", a explicat Alina Nechifor, reprezentanta agenţiei de modelling care le-a adus la Romanian Fashion Week pe tinerele din Ucraina, citată într-un comunicat transmis sâmbătă de organizatorii evenimentului.

Drumul fetelor spre Iaşi nu a fost însă lin, având în vedere că vin totuşi dintr-o zonă de război.

"Trei dintre ele au trebuit să călătorească cu o maşină, pe o rută ocolitoare, care să fie sigură. Tocmai de aceea au făcut foarte multe ore pe drum, au înconjurat să intre prin Suceava şi de acolo la Iaşi. Dar energia lor este extraordinară, sunt foarte receptive şi bucuroase să fie la Romanian Fashion Week", a menţionat Alina Nechifor.

Daria Balandiukh, în vârstă de 15 ani, a intrat în lumea modellingului în urmă cu doi ani. Visează să ajungă pe scenele mari de fashion ale lumii şi e convinsă că va reuşi indiferent de obstacolele pe care le ridică viaţa.

"Eu şi celelalte fete suntem foarte bucuroase să fim la Iaşi, că avem oportunitatea de a fi parte din acest spectacol, având în vedere şi situaţia din Ucraina. Suntem recunoscătoare că ne susţineţi atât de mult", a declarat Daria.

Tânăra şi familia ei sunt din Harkov, oraş aflat sub bombardamentele armatei ruse.

"Oraşul meu este încă bombardat. Când a început războiul, ne-am speriat foarte tare. A trebuit să plecăm de acasă, să plecăm din oraşul nostru. Este foarte trist şi sper ca nimeni să nu treacă printr-o astfel de situaţie", a spus Daria Balandiukh.

Cea de a XIV-a sa ediţie a Romanian Fashion Week a început vineri, la Iaşi, în Grădinile Palas, cu un remarcabil succes de public. Mii de oameni au venit la show-ul de deschidere.

Spectacolul continuă sâmbătă şi duminică, iar pe cel mai impozant catwalk construit până acum în ţară, 23 de designeri consacraţi, 24 de designeri emergenţi (14 dintre ei câştigători ai celui mai mare concurs dedicat modei în România) şi secţiile de design vestimentar ale celor mai importante 4 universităţi de profil din ţară îşi prezentă colecţiile în mai mult de 40 de show-uri individuale sau colective.

În cadrul Romanian Fashion Week, mai poate fi vizitată, până în 30 mai, expoziţia RE:CUT, organizată la Palatul Culturii din Iaşi. Expoziţia sintetizează, într-o singură instalaţie, unul dintre cele mai puternice şi importante concepte ale perioadei: UPCYCLING. Vorbim despre reutilizarea creativă a unor colecţii şi modele vechi, transformate în ţinute care descriu perfect moda acestui an.

În acelaşi timp, brandul românesc MURMUR organizează, în cadrul RCW 2022, un Pop-Up Store special la Iaşi. Timp de două zile, pe 28 şi 29 mai, iubitorii brandului pot proba şi cumpăra piesele vestimentare îndrăgite de vedete internaţionale, precum Madonna, Lady Gaga, Beyonce sau Miley Cyrus.

Aflat la cea de-a doua ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Alături de FEPIC, organizatori ai evenimentului sunt: Palas, Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Universitatea "Al. I. Cuza", Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, Rodotex.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.