Premium
Adevarul:
Geopolitica este o ştiinţă a marilor idei şi a tuturor detaliilor. Funcţionalitatea sa ne obliga să ne gândim mereu în termeni istorici, pentru că anumite metode se folosesc de mai multe ori, iar necunoscătorii metodelor – şi a istoriei – greşesc de fiecare dată la fel.
Răspunsul este simplu de oferit: Statele Unite ale Americii sunt marele câştigător geopolitic al acestui referendeum. Dolarul şi-a întărit poziţia şi şi-a crescut valoarea monetară, ceea ce a provocat mare supărare la Beijing, deoarece un dolar foarte puternic înseamnă pierderi mari pentru China, obligată să extragă mai multe resurse monetare interne pentru susţinerea economiei sale, deoarece yuanul nu este valută globală, iar exporturile şi importurile sale se fac preponderent în dolari. China are nevoie de un dolar nu foarte puternic , astfel încât să nu absoarbă prea mult din resursele interne pentru susţinerea exporturilor, în condiţiile în care Beijingul controlează strict cursul valutar.
Dolarul din ce în ce mai puternic a însemnat şi un euro mai slab, un franc elveţian mai puternic şi o pierdere a încă unui atuu de către cei care doreau să înlocuiască dolarul din poziţia de monedă de referinţă globală. Deocamdată, realitatea aspră subliniază un fapt: UE nu este încă suficient de puternică economic – pentru aceasta având nevoie ca fiecare ţară să aibă un PIB/capita de minim 40.000 dolari pe an şi datorii publice de nu mai mult de 50% pe fiecare stat – pentru a-şi impune moneda la nivel global, iar ţările BRICS sunt fragile şi fragilizate pentru mulţi ani înainte de evoluţiile economice ale ultimilor 3 ani, după cum am arătat în alte texte. Azi, UE are PIB/capita de 38.000 de dolari conform World Factbook, pentru că multe ţări noi intrate nu au ajuns la acel minim de 40.000 de dolari, situaţie în care media UE ar fi de peste 55.000 de dolari/capita.
Preşedintele SUA se vede astăzi în faţa unei situaţii interesante: la Washington se doreşte încheierea unui acord transatlantic cu UE până la sfârşitul acestui an, doar că Franţa se opune destul de mult condiţiilor oferite de SUA. Acest tratat se va realiza, acest lucru este fără îndoilaă, doar că momentul temporal al putea fi cuantificat ca primă majoră realizare a noului preşedinte al SUA; iar nu ultima mare realizare a actualului.
Cu toate că din SUA s-a spus că Brexitul însemnă că un acord cu Marea Britanie nu va mai fi prioritar, faţă de cel transaltlantic cu UE, realitatea este mai interesantă. De fapt, europenii nu vor ajunge uşor la consens, deoarece sunt 27 de parlamente care trebuie să fie de acord, pe când un acord Washington – Londra se va încheia mult mai rapid, deoarece există doar o singură Reprezentanţă Naţională care trebuie convinsă. Astfel încât naţiunea comercială de pe Tamisa va câştiga şi sub acest aspect.
Cine a pierdut cel mai mult sub aspect geopolitic din acest referendum britanic?
După cum precizam mai sus, dictaturile şi liderii autoritari de state şi instituţii nu se simt bine azi, pentru că sunt nevoiţi să mărească sumele alocate forţelor de ordine şi siguranţă, care le asigură poziţia de lideri politici. Aceste resurse care vor fi extrase din economie către structurile de forţă înseamnă creşterea şomajului, scăderea gradului de libertate politică şi implicit economică, ceea ce în timp va duce la reducerea investiţiilor în acele ţări, iar pe termen lung posibilitatea de tulburări sociale interne creşte.
Ieşirea Marii Britanii din UE înseamnă că GDP-ul acesteia din urmă va scădea de la 19,2 trilioane dolari cu suma de 2,7 trilioane dolari. Este o suma mare pierdută, care nu mai permite UE să spună că este superioară celor 18 trilioane de dolari ai SUA. De aceea UE a fost retrogradată din ratingul său superior, cu consecinţe importante pe termen lung.
Scăderea de putere economică a UE atrage o pierdere pentru ţările care exportau mai mult în aceste 28 de ţări, în temeiul unităţii lor economice. Nici un exportator nu îşi poate accepta să piardă piaţa britanică, cum nu o poate pierde pe aceea a UE, dar separaţia dintre cele două entităţi creează costuri suplimentare de intrare sau menţinere pe piaţa lor, deoarece ambele vor avea drumul lor, acompaniat de legislaţie diferită. Acum britanicii vor încheia acorduri economice doar cu cine consideră necesar, şi în condiţiile pe care le doresc doar ei, iar nu şi Bruxelles-ul sau altă capitală europeană.
În realitate, pe termen lung cred că Londra va cîştiga destul de mult din punct de vedere economic, deoarece are acum flexibilitatea de negociere, pe care interiroul UE nu îl mai oferea. Fiind o mare putere, ea îşi permite să negocieze nu doar flexibil, ci şi în forţă, caracteristici ce nu sunt posibile fiecărei ţări; acum, complet liber să decidă, va fi şi mai activă şi mai pragmatică decât am văzut-o în ultimii 43 de ani. Tocmai de aceea preşedintele Islandei consideră Brexitul o şasă pentru economiile din nordul Oceanului Atlantic. Deşi vor fi pierderi de locuri de muncă, este foarte posibil ca Londra să profite de statutul de ţară europeană, dar nemembră a UE, pentru a se trasforma în cel mai mare centru financiar la nivel global, pentru că acum îşi pot concepe legislaţia în aşa mod încât cei mari jucători pe acest tip de activitate economică să nu o ignore. După cum am văzut, nici bursele nu au crezut prea mult timp într-o slăbiciune structurală a Marii Britanii, iar acest lucru spune destul de multe pentru viitor.
Printre cei care au pierdut sunt liderii UE şi conceptul de supra-stat pe care mulţi lideri politici îl vedeau implementat în următoarele decenii. Până acum nu exista decât ideea extinderii UE, iar nu şi a părăsirii ei; din 24 iunie 2016, liderii de la Bruxelles trebuie să fie conştienţi că există posibilitatea reducerii puterii lor, concomitent că slăbirea influenţei UE pe plan global.
Digi24:
Guvernul vrea sa faca revoluţie în companiile deţinute de stat. Societăţile care ocupă poziţii cheie în economia naţională trebuie să redevină profitabile sau chiar să îşi majoreze profiturile. În cazul în care o companie de stat ce ar putea aduce câştig bugetului nu face acest lucru, aceasta va trebui desfiinţată, transformată în instituţie publică sau vândută, susţin oficialii executivului.
Doar de pe urma a patru companii de stat, statul are de încasat aproape 400 de milioane de lei. În total însă, sumele sunt cu mult mai mari căci, potrivit ANAF, aproape două sute de mari firme datorează bugetului 2,7 miliarde de lei. E drept că nu sunt toate în subordinea statului, dar cele mai mari creanţe sunt raportate de companii care se află în subordinea Ministerului Economiei.
„Companiile de stat trebuie să trebuie sa devină o sursa de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucreaza cu companiile de stat”, scrie într-o postare de pe contul de Facebook al Corpului de Control al premierului.
Acestea trebuie sa devină o sursa de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucreaza cu ele.
„În cazul în care o companie de stat nu face decât să administreze fonduri de la bugetul de stat, în loc să aducă fonduri la buget, aceasta va trebui desfiinţată sau transformată în instituţie publică.
Acestea sunt obiectivele pe care Corpul de Control al premierului anunţă că le au toate verificările pe care le face la companii”, transmite corespondentul Digi24.
„Compania de stat care doar administrează fondurile de la bugetul de stat va trebui desfiinţată sau transformată în instituţie publică”, scrie în aceeaşi postare a Corpului de Control.
