Născut la Toplița, în Harghita, pe 1 aprilie 1955, Mircea Dușa a fost timp de 12 ani deputat PSD, el fiind singurul parlamentar român din județ. Între 2010 și 2012 a fost liderului grupului PSD din Camera Deputaților.
Din 1984 până în 2000 a lucrat în Consiliul Local al orașului natal, culminând cu funcția de primar. Ulterior, a fost prefect de Harghita (2000-2004).
Economist de profesie și vorbitor de franceză și maghiară, după cele 3 mandate de parlamentar, Dușa a fost numit în 2017 secretar de stat la MApN, fiind șeful Departamentului pentru politica de apărare și planificare. În 2018 a avut câteva luni funcția de consilier la Primăria Capitalei.
Ultima funcție deținută de Mircea Dușa a fost de prefect al județului Mureș (2018-2019).
În timpul guvernării USL, a fost numit ministru pentru Relaţia cu Parlamentul și ministru de Interne, mandate foarte scurte exercitate în 2012. Ulterior, a fost desemnat însă ministru al Apărării în toate guvernele Victor Ponta.
După demisia lui Ponta din funcția de premier, acesta l-a propus pe Mircea Dușa premier interimar, dar președintele Klaus Iohannis a refuzat propunerea.
A fost membru al PSD din 1996 și președinte al organizației județene Harghita.
Mircea Dușa a fost căsătorit și a avut doi copii.
A murit luni, la vârsta de 67 de ani.
Comentează