PSD, PNL, UDMR și USR au stabilit în acest sfârșit de săptămână propunerile de miniștri care vor face parte din Guvernul Bolojan. Dragoș Anastasiu este propus vicepremier pentru reformă.
Dragoș Anastasiu s-a născut pe 5 iunie 1964, în București, scrie Agerpres.
În iulie 1982, după ce a dat examenul de admitere la Politehnica București - Facultatea de Automatică, a emigrat în Germania. Aici a absolvit Facultatea de Medicină 'Johann Wolfgang Goethe' din Frankfurt, potrivit datelor biografice publicate pe www.infotravelromania.ro
A lucrat ca medic la Secția de medicină internă a Spitalului Sf. Markus din Frankfurt (mai 1990-februarie 1995).
În 1995, a înființat companiile 'Intertouring' GmbH în Frankfurt și Touring Europabus România, care după doi ani a devenit membră a rețelei internaționale de transport de călători Eurolines. Mai târziu, a introdus pe piața din România brandul TUI, conform biografiei publicate pe birouldespeakeri.ro.
În 2017, Dragoș Anastasiu a încheiat un parteneriat cu FlixBus, reprezentând prima linie de business importantă a Grupului Eurolines. Doi ani mai târziu, în 2019, a transferat toate activitățile turistice către Grupul DER Touristik, ieșind astfel din industria turistică.
Din 2015, Dragoș Anastasiu deține complexul turistic Green Village 4* din Delta Dunării, iar din 2014 este posesorul francizei Enterprise Rent-A-Car, potrivit sursei citate anterior.
În afara țării, a dezvoltat afaceri în Germania și în Republica Moldova. S-a implicat activ în crearea și dezvoltarea mai multor companii, în domenii diverse: tour operare și servicii de rent a car, taxi și de leasing, turism, imobiliare, consultanță, dezvoltare IT, potrivit https://www.presidency.ro/.
A fost președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane și membru al Consiliului Consultativ al Fundației Romanian Business Leaders timp de aproape 10 ani. Este membru în Consiliul Director al Federației Industriei Hoteliere din România și purtător de cuvânt al Alianței pentru Turism.
Pe lângă afaceri, o parte importantă a timpului său și-a dedicat-o programelor de educație. Este președinte al Asociației Rethink Romania, este implicat în activități de consultanță dedicate antreprenorilor români și în proiecte al căror obiectiv principal îl constituie repatrierea românilor care lucrează în străinătate.
A avut rolul de jurat în emisiunea Arena Leilor, difuzată pe TVR 2.
A ocupat funcția de consilier onorific al Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, pentru relația cu mediul de afaceri, din februarie 2025, conform sursei amintite anterior.
Comentează