Cine este Paul Moldovan, lăsat de primarul general Ciprian Ciucu să conducă Primăria Sectorului 6

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 09-12-2025 11:21

Article thumbnail

Sursă foto: Primaria Sectorului 6

Primarul general ales, Ciprian Ciucu, își va da demisia din funcția de edil al Sectorului 6, înainte de a depune jurământul pentru noul mandat. Acest lucru se va întâmpla imediat după ce vor fi parcurși toți pașii prevăzuți de Codul Administrativ.

Cine este Paul Moldovan

Primăria Sectorului 6 va fi condusă de viceprimarul PNL, Paul Moldovan, care face echipă cu Ciprian Ciucu de cinci ani. Acesta are 46 de ani, este căsătorit și are doi copii. 

În perioada octombrie 2020 - iunie 2024, Moldovan a fost administratorul public al Sectorului 6, iar din decembrie 2024 a fost ales de Consiliul Local viceprimar. El este și președintele PNL Sector 6.

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ

Conform CV-ului său, Paul Moldovan este absolvent al Facultății de Administrație Publică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și al programului de masterat în limba engleză al aceleiași facultăți. 

Și-a început cariera ca expert în fonduri europene la Consiliul Județean Cluj, după care a continuat la Ministerul de Interne. Întâi în domeniul politicilor publice și apoi în calitate de expert în fonduri europene la Autoritatea de Management a Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

Din 2012, și-a desfășurat activitatea în domeniul privat, în calitate de consultant pentru administrația publică centrală și locală. A lucrat în proiecte destinate simplificării costurilor administrative, a scris strategii de dezvoltare locală pentru primarii de municipii și comune sau județe, studii de dezvoltare regională, a lucrat pentru Școala Națională de Administrație în Albania, în domeniul reformei funcției publice, a ținut cursuri de management al proiectelor și politici publice pentru primării din România.

A lucrat cu Banca Mondială la elaborarea strategiilor integrate de dezvoltare locală a județului Ilfov și Municipiului București.

Din 2019, a revenit în administrație alături de Ciprian Ciucu la ANFP și apoi la Primăria Sectorului 6 - ca Administrator Public (în primul mandat dintre 2020 - 2024) și viceprimar (din 2024).

ACTIVITATEA POLITICĂ

A intrat în PNL în 1999, unde a activat până în 2006. A revenit în partid în 2019. 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri