Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine este Ron DeSantis, considerat principalul rival al lui Donald Trump la alegerile din 2024

cnn.com
DeSantis

Guvernatorul Floridei Ron DeSantis a câștigat confortabil marți alegerile la mijloc de mandat în fața contracandidatului său democrat Charlie Crist și este considerat principalul rival al lui Donald Trump pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024.

Disponibilitatea sa de a lucra cu rivalii politici și comportamentul său serios i-au determinat pe unii jurnaliști și observatori republicani să aprecieze că DeSantis este „Trump cu substanţă” sau „Trump 2.0”.

„Trump nu a avut niciodată treabă cu politica, ci cu atitudinea”, a declarat pentru BBC fostul purtător de cuvânt al Comitetului Naţional Republican, Doug Heye. „DeSantis folosește tacticile lui Trump, dar în spatele lor sunt atât obiective politice, cât și obiective de strategie”, a spus el.

La 44 de ani, DeSantis este încă un „nou-venit” în politica americană. Ales pentru prima dată în Camera Reprezentanților în 2012, a devenit guvernatorul statului Florida șase ani mai târziu.

Născut în Jacksonville, Florida, în 1978, DeSantis a studiat istoria la Universitatea Yale, apoi a făcut studii de drept la Harvard Law School.

În timpul celui de-al doilea an la Harvard, a fost angajat ca ofițer în Marina SUA și a fost repartizat lacomponenta sa juridică. A lucrat cu deținuții de la Guantanamo Bay și a avut o misiune de consilier juridic pentru trupele de elită US Navy Seals în Irak. Soția sa este reporter de televiziune și au trei copii.

Înainte de candida pentru Congres în Florida, DeSantis a fost procuror federal.

DeSantis a intrat în politică cu o campanie de opoziție pronunțată față de administrația Obama. El a condamnat ceea ce a considerat a fi tendința guvernului de a interveni în „practic orice problemă, de la talia copiilor la temperatura Pământului".

În 2018 a intrat în cursa pentru guvernator al statului Florida având deplina susținere a președintelui de atunci al SUA Donald Trump.

Prima provocare majoră a DeSantis în calitate de guvernator a venit în 2020, pe fondul pandemiei Covid-19. El a dispus carantinarea statului, a înființat sute de centre de testare și a comandat milioane de măști - despre care a spus public că "ar putea, potențial, să țină la distanță infecțiile pentru cei mai vulnerabili".

În iulie însă - în ciuda creșterii galopante a numărului de cazuri și a criticilor - a ordonat redeschiderea școlilor.

"Covid este cu adevărat momentul când și-a făcut un nume”, fiind cineva care s-a pus contra înțelepciunii naționale, a declarat pentru BBC Sarah Longwell, strateg republican și fondator al Republican Voters Against Trump. "Sunt mulți oameni în stat care i-au apreciat poziția".

În martie 2022, a semnat un proiect de lege - pe care activiștii l-au numit „Don't Say Gay" - care interzicea discuțiile despre orientarea sexuală sau identitatea de gen în școlile primare.

După ce Curtea Supremă a SUA a eliminat dreptul constituțional la avort, DeSantis a declarat că „rugăciunile a milioane de oameni" au fost ascultate.

O lege semnată de guvernator, care interzicea avorturile după 15 săptămâni, a fost contestată în justiție, iar acum este examinată de Curtea Supremă a statului Florida.

Ar putea candida împotriva lui Donald Trump

DeSantis nu și-a anunțat intenția de a candida la președinție în 2024, spunând că se concentrează pe cursa pentru statul Florida. Cu toate acestea, au apărut speculații că ar putea fi principalul candidat republican în cazul în care Trump nu candidează sau chiar dacă totuși o face.

Unele sondaje de opinie îl arată pe DeSantis în fața lui Trump în sondajele de opinie din Florida privind o potențială confruntare pentru alegerile prezidențiale din 2024 și într-o cursă strânsă cu acesta la nivel național.

Sarah Longwell, strateg republican și fondator al organizației Republican Voters Against Trump,, care moderează frecvent grupuri de discuții cu alegătorii Trump 2020, a declarat că DeSantis este "de departe numele numărul unu care apare" pe buzele acestora când sunt întrebați pe cine ar dori să vadă candidând dacă Trump nu intră în cursă.

"Nu sunt sigură că DeSantis are puterea sau capacitatea de a-l înfrunta pe Trump unu la unu", a spus ea. "Sunt mulți oameni care vorbesc despre el ca fiind viitorul Partidului Republican. Dar este prea devreme pentru a prezice asta - nu l-am văzut niciodată pe acest tip operând pe o scenă națională".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.