Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine încurajează noul pol naționalist Forța Națională-PRU (presă)

Forta Nationala PRU

Formarea unui pol naționalist prin unificarea partidului Forța Națională cu Partidul România Unită a dat naștere unor analize care arată că slăbiciunea partidelor vechi și felul cum este tratată România în Uniunea Europeană vor duce la succesul curentului naționalist la noi în țară.

Astfel, Național precizează că ”anunțul referitor la apariția unui pol naționalist în România a fost făcut la doar o zi după ce Călin Popescu Tăriceanu i-a avertizat pe europeni asupra riscurilor incluse de tratamentul rezervat României (perpetuarea MCV-ului, intervențiile deplasate ale ambasadorilor UE în politica internă, tutela evidenta exercitată asupra autorităților române etc), respectiv asupra posibilității ca acest gen de tratament să alimenteze sentimentele naționaliste și să permită dezvoltarea unor mișcări politice extremiste. Programata alianță PRU – Forța Națională demonstrează că Tariceanu a fost, din păcate, un profet inspirat”. În același articol se face observația că ”decizia a fost luată imediat după ce PRU s-a debarasat de liderul Bogdan Diaconu (demis pe repede-înainte din funcția de președinte) și la propunerea europarlamentarului Laurentiu Rebega – lider al Forței Naționale și vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății din PE”.

O analiză similară, dar mai detaliată, a apărut în Ziarul Hunedoreanului care arată că ”social-democrația și liberalismul românești sunt, în acest moment, deloc atractive politic. Dacă așezăm peste această situație și contextul politic, economic și social regional și european, avem create premisele ca atractivitatea să vină dintr-o zonă, cum spuneam, excentrică. Zona excentrică, nu numai în România, pentru că Europa se confruntă cu acest necaz de mai multă vreme, este naționalismul radical, care, în lipsa unei politici echilibrate din partea partidelor mai centrate (dacă le putem spune așa, ușor în barbarism), are toate armele necesare pentru a se dezvolta în masă.

Gradul ridicat de nemulțumire față de viața de zi cu zi, față de presiunile unei lumi bulversate de imigrație și tensiuni regionale fără soluție, combinat cu slăbiciunile evidente ale unei Uniuni Europene care pare să fi eșuat politic și economic în bună parte, oferă teren fertil formațiunilor care promovează radicalismul decizional, izolaționismul în granițele teritoriale, îngrădirea multor libertăți să le spunem „comunitare”, adică extremei drepte”.

Publicația hunedoreană face aceste precizări în contextul în care ”o știre extrem de proaspătă anunța ieri că PRU, scuturat bine și de slaba prestație din alegeri, și de tensiunile interne care se doresc rezolvate rapid chiar prin „execuții” de lideri, a bătut palma de unificare cu Forța Națională, formațiune mai puțin guralivă intern, deocamdată, dar care face parte deja din celebrul grup Europa Națiunilor și Libertății, din Parlamentul European, grup al cărui lider este din ce în ce mai puternica Marine Le Pen, dar care are și un vicepreședinte român, pe europarlamentarul Laurențiu Rebega. Așadar, în timp ce deja prăfuitele (prin proprie voință) partide social-democrate și liberale muncesc la propria încremenire, valul naționalist din România începe să strângă rândurile, fără prea mult zgomot dar destul de eficient și cu bătaie lungă în timp. Dacă acest val va găsi lideri carismatici, solid educați, drumul către inima unui electorat român cu viața terfelită de clasa politică ce a alternat partide la putere până acum va fi extrem de scurt. Va fi bine? Va fi rău? Vom trăi și vom vedea”, este concluzia din analiză.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.