Parlamentarii dezertează în pragul alegerilor locale. Cine sunt aceștia și ce motive au

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 18-03-2016

Actualizat: 18-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentarii din partidele mici au început să-şi părăsească formaţiunile cu puţin timp înainte de alegerile locale pentru a se înregimenta în marile partide care le pot da garanţii că vor fi pe liste pentru câştigarea unui nou mandat, potrivit Adevărul.

De exemplu, în nu mai puțin de o săptămână, UNPR a pierdut nouă parlamentari.  Plecarea acestora a venit  la doar câteva zile după retragerea lui Gabriel Oprea de la şefia partidului. Majoritatea celor care au lăsat în urma partidul „interesului naţional“, opt la număr, şi-au dat demisia şi au anunţat că activează în grupul PSD. Deputaţii UNPR Liviu Codîrlă, Tudor Ciuhodaru, Liliana Mincă, Adrian Diaconu, Ştefan Dalca şi Ion Pârgaru au anunţat dezertarea lor joia trecută. Din acest lot, singura persoană care a motivat plecarea a fost deputata Liliana Mincă, parlamentar ales pe listele PP-DD în 2012.

„Astăzi colegii din UNPR m-au dezamăgit. Astăzi am fost pusă în faţa faptului împlinit, când un proiect legislativ care era extrem de important pentru cei peste 3,5 milioane de copii din România a fost respins în plenul Camerei Deputaţilor. Este revoltător şi eu nu pot fi indiferentă la ceea ce se întâmplă în Parlament“, declara Mincă în urmă cu o săptmână şi anunţa că se înscrie în PSD.

Cele mai importate două plecări au avut loc la începutul acestei săptămâni când fostul ministru Radu Stroe, deputat UNPR, a anunţat public trecerea la PSD, iar senatorul Constantin Popa, faptul că va activa ca independent.

Şi ALDE rămâne fără parlamentari. Deputatul Constantin Gălan a părăsit formaţiunea lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a se reîntoarce la liberali. Pe lângă dezertarea lui Gălan, cei din ALDE au rămas şi fără Dan Niţu, parlamentare are şi-a dat demisia şi din Legislativ.

„Demisia mea din mandatul de senator al României, de preşedinte al ALDE Vâlcea, ca şi demisia din PNL, se datorează constatării mele că este practic imposibil sa fii un om de conştiinţă care îşi respectă valorile şi principiile. Nu îmi ascund decepţia pentru faptul că interesele meschine de grup şi de grupuri de interese primează în detrimentul intereselor publice“, a declarat Niţu după anunţarea demisiei sale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, la Buzău, că din dezbaterea privind interceptările instituţiile statului trebuie să iasă ”mai întărite” şi să poată investiga în condiţii eficiente, iar cetăţenii să ştie că drepturile şi libertăţile fundamentale ”nu le vor fi călcate în picioare”.

Preşedintele PSD Alba Iulia demisionează din partid şi candidează la primărie din partea ALDE   Preşedintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian, şi-a anunţat demisia din partid şi trecerea la ALDE. Jidveian a fost deja propus şi acceptat ca şi candidat al partidului pentru Primăria Alba Iulia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri