Premium
Ce-și doresc oamenii mai întâi, s-a întrebat Tocqueville, libertate sau egalitate? Amândouă suna concluzia, dar greutatea atârna spre egalitate.
E altoi de scandal ce zic, dar comunismul a rezolvat mai vizibil problema egalității, în Europa capitalistă potențialul ei exploziv a fost diluat printr-un nivel de trai ridicat. În alte părți, unde nivelul de trai este scăzut, sunt inevitabile și îndreptățite revoltele.
Sunt un ultras al libertății, însă-mi dau seama că libertatea, cu corolarul inevitabil de riscuri, merge în direcția unei minorități, este respirația unei minorități, majoritatea oamenilor se mulțumesc cu siguranța unui nivel de trai acceptabil. Să fie un salariu rotunjor, un acoperiș deasupra capului, eventual o mașină și un concediu anual- gata, fericirea se telescopează! Și n-au dreptate, de ce să bâjbâie după ceva care îmbracă adesea țoalele unei iluzii? Că personal tânjesc după mai mult, e altceva.
N-au rost auto-flatările, homo sapiens este fericit la nivel de simțuri, și dacă acestea sunt satisfăcute cât de cât, nu apucă în mâini cartea riscurilor. Nu ne deosebim de alte mamifere pe cât ținem să clamăm.
Din perspectiva libertății, istoria omenirii a fost și este o permanență a sclaviei. Și în comuna primitivă, și în antichitate, și în feudalism, și în socialism sau capitalism. Toate orânduirile au avut componenta sclavagistă, au variat stăpânii și metodele de strunire a populației. Deosebirile constau încă în felul cum s-a rezolvat problema îndestulării simțurilor bipezilor care suntem. Sclavi mai fericiți ori sclavi mai nefericiți.
Alexandru Petria
