Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine va decide soarta alegerilor prezidențiale din 2024 în SUA

shutterstock.com
casa alba

Clasa de mijloc din Statele Unite, afectată de o stare de anxietate economică, reprezintă cea mai mare problemă electorală a preşedintelui Joe Biden şi va fi determinantă pentru rezultatul scrutinului prezidenţial din 2024, comentează agenţia Bloomberg, citată de Mediafax.

"Joe Biden este obsedat de clasa de mijloc. Aceasta este structura centrală a economiei SUA, aşa cum o denumeşte preşedintele în mod constant, astfel că această categorie este vizată deliberat de toate eforturile Administraţiei sale în sensul revizuirii politicilor economice şi fixării premiselor relansării industriale, prin politica externă şi prin competiţia geopolitică cu China", notează agenţia Bloomberg, într-un material semnat de editorialiştii Shawn Donnan, Claire Ballentine, Alexandre Tanzi şi Christopher Cannon, sub titlul "Clasa de mijloc din SUA, afectată de anxietate economică, va decide rezultatul scrutinului din 2024".

Bidenomics

Premisa centrală a politicii economice a Administraţiei Biden, denumită de preşedinte "Bidenomics", este că pe primul loc trebuie să fie clasa de mijloc. "«Bidenomics» se referă la construirea unei economii dinspre centru şi dinspre bază, nu dinspre vârf în jos", a declarat preşedintele Biden în cursul unui discurs rostit în Chicago săptămâna trecută, prezentând o viziune asupra expansiunii economice prin suplimentarea investiţiilor guvernamentale.

Cu toate acestea, în contextul în care se pregăteşte de campania în scopul obţinerii unui nou mandat în 2024, preşedintele are o problemă generată de clasa de mijloc. În rândul celor aproximativ 100 de milioane de americani care au venituri anuale cuprinse între 45.000 şi 180.000 de dolari şi averi între 100.000 şi un milion de dolari, sondajele comandate de Bloomberg News arată o stare persistentă de îngrijorare privind viitorul.

"Amplificarea inflaţiei după pandemie şi reacţia Rezervei Federale (Fed) - cea mai intensă majorare a ratei dobânzii de referinţă de după anii 1980 - au generat efecte combinate care plasează clasa de mijloc într-un cerc financiar vicios. Plătesc mai mult pentru toate - alimente, case, maşini, energie -, iar sfârşitul erei banilor câştigaţi uşor înseamnă şi că împrumuturile sunt mai costisitoare", notează editorialiştii Bloomberg.

Potrivit datelor colectate de economişti de la Universitatea Berkley din California, o sumă de peste 2.000 de miliarde de dolari deţinută de clasa de mijloc a fost pierdută de când Fed a iniţiat majorarea dobânzii de referinţă. Şi doar 39% dintre cei 100 de milioane de americani consideraţi ca fiind clasa de mijloc se aşteaptă la îmbunătăţirea situaţiei anul viitor, conform unui sondaj efectuat de Institutul Harris.

Mulţi economişti se aşteaptă la recesiune înaintea scrutinului din 2024, moratoriul privind plăţile creditelor studenţeşti se încheie în octombrie, iar Curtea Supremă de Justiţie tocmai a respins planul preşedintelui de a acorda facilităţi de câte 20.000 de dolari prin credite studenţeşti.

Oficialii de la Casa Albă argumentează că situaţia clasei de mijloc s-a îmbunătăţit în mod clar comparativ cu perioada anterioară pandemiei, dar admit că multe familii au o stare de îngrijorare privind situaţia economică. "Oamenii sunt cei mai buni arbitri ai propriilor experienţe şi sentimente. Şi nu încearcă nimeni să le spună altceva. Cu toate acestea, acţiunile preşedintelui au stimulat economia, au creat oportunităţi fără precedent pe piaţa muncii şi au fixat premisele pentru un viitor economic mai integrant al clasei de mijloc", afirmă Jared Bernstein, preşedintele Consiliului Economic de la Casa Albă.

Relansarea pieţei locurilor de muncă

Cel mai bun argument economic de până acum pentru un nou mandat prezidenţial este relansarea remarcabilă a pieţei locurilor de muncă de după criza din 2020 cauzată de valul iniţial al pandemiei. Ritmul creării locurilor de muncă a continuat în 2023, fiind create 339.000 de locuri de muncă în mai. Însă o recesiune ar afecta semnificativ aceste rezultate.

Pentru Biden, vestea bună este că membrii clasei de mijloc sunt rezilienţi. Însă unii dintre ei afirmă că nu vor să voteze nici cu Biden, nici cu Donald Trump anul viitor. Ron Davis, un alegător cu tendinţe conservatoare din Minneapolis, considerat membru al clasei de mijloc, afirmă că ar putea vota cu un candidat libertarian sau cu politicieni populişti de centru-stânga precum Bernie Sanders sau Elizabeth Warren.

"Pentru Biden, aceasta este o problemă fundamentală cu un an şi jumătate înaintea alegerilor. El oferă permanent o perspectivă optimistă asupra economiei şi asupra viitorului clasei de mijloc. Cu toate acestea, subiecţii din viziunea sa afirmă că suferă şi sunt cel puţin îngrijoraţi în legătură cu ce va urma", subliniază editorialiştii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.