Cineastul canadian David Cronenberg a declarat marţi, la Festivalul de la Cannes, că SUA "au înnebunit complet", referindu-se la decizia Curţii Supreme care ar putea retrage protecţia federală privind avorturile, relatează EFE, citat de Agerpres.
"Mereu există un guvern în vreo parte a lumii care vrea să controleze populaţia. În Canada suntem de părere că SUA au înnebunit complet, judecând după ceea ce spun unii responsabili ai lor, nu doar despre cazul Roe-Wade ci şi despre toate celelalte", a declarat reputatul cineast la o conferinţă de presă.
Cazul Roe împotriva Wade se referă la sentinţa din 1973 prin care Curtea Supremă a SUA consideră că actuala Constituţie a ţării apăra libertatea unei femei însărcinate de a întrerupe voluntar o sarcină, o protecţie care ar putea fi retrasă în sentinţa care se aşteaptă pentru sfârşitul lunii iunie.
"Vorbim despre Rusia şi Ucraina dar simt vibraţii similare la frontiera noastră de sud", a deplâns regizorul prezent în competiţia pentru Palme d' Or cu filmul cu accente horror, "Crimes of the future", în care revine la obsesia lui despre corpul uman.
Primul film al lui Cronenberg după o pauză de opt ani a fost primit luni seară cu ovaţii de şase minute la prezentarea sa în premieră la Cannes. Scenariul pe care l-a scris în urmă cu 20 ani se petrece într-o lume sintetică în care nu există durere, iar chirurgia este "noul sex".
Protagoniştii filmului sunt Vigo Mortensen şi Léa Seydoux, aclamaţi pentru rolurile unor personaje care extrag din corpul lor organe generate artificial.
Cronenberg nu consideră că filmul său este unul politic, ci mai degrabă o formă de exprimare culturală. "Toate filmele mele sunt foarte intime, ceea ce am filmat cel mai mult de-a lungul viţeii mele este corpul uman şi ceea ce propun este o discuţie pornind de la corpul nostru", a precizat el.
Despre implicările ecologice într-o lume în care personajele mănâncă cu adevărat plastic, cineastul a reamintit că în urmă cu 20 de ani când a scris scenariul nimeni nu vorbea despre prezenţa microplasticului şi cu toate acestea un studiu recent a dus la descoperirea de microplastice în 80% din organismele umane analizate.
Cineastul canadian David Cronenberg, prezent la Cannes, a criticat posibila ilegalizare a avortului în SUA: Au înnebunit complet
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

8
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
8

42
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
42

5
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
5

11
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
11

13
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
13

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

34
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
34

26
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
26

19
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
19

47
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
47

14
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
14

16
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
16

31
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
31
















Comentează