Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CIO va achiziţiona vaccinuri din China pentru participanţii la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi Beijing

www.cotidianul.ro
Comitetul Olimpic Internațional

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) va achiziţiona vaccinuri din China pentru participanţii la Jocurile Olimpice care vor avea loc în această vară la Tokyo, precum şi pentru cei care urmează să ia parte la JO de iarnă de la Beijing, din anul 2022, a anunţat, joi, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citat de AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Autorităţile chineze s-au oferit să pună la dispoziţie "doze suplimentare de vaccinuri", într-o cantitate neprecizată, pentru participanţii la cele două ediţii ale Jocurilor, a anunţat preşedintele CIO, Thomas Bach, în cadrul celei de-a 137-a Sesiuni a forului olimpic mondial, care se desfăşoară online.

"CIO a primit o ofertă amabilă din partea Comitetului Olimpic Chinez, gazda Jocurilor de la Beijing, din 2022. Oferta constă în punerea la dispoziţia participanţilor la cele două ediţii ale Jocurilor Olimpice, Tokyo-2020 şi Beijing-2022, de doze suplimentare de vaccinuri", a spus conducătorul CIO.

Citește și: Filmul ȘANTAJULUI președintelui CJ Călărași față de procurorul care îl ancheta - Îl amenința cu sesizări fictive, televiziunea și spunea că 'va face balamuc'

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în vara lui 2020, dar au fost reprogramate din cauza pandemiei de coronavirus, fiind primele Jocuri amânate într-o perioadă de pace şi urmează să se desfăşoare anul acesta, între 23 iulie şi 8 august.

Bach a adăugat că oferta chineză "face parte din adevăratul spirit olimpic de solidaritate" şi a ţinut să suplimenteze că, "în acest spirit, CIO va plăti pentru aceste doze suplimentare de vaccinuri, nu numai pentru echipele olimpice, ci şi pentru cele paralimpice''.

"În plus, pentru fiecare dintre aceste doze suplimentare pentru o echipă olimpică şi paralimpică, CIO va plăti încă două doze care vor fi puse la dispoziţia populaţiei din ţara respectivă, în funcţie de nevoile lor", a precizat preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic.

"Putem informa că un număr semnificativ de echipe olimpice au fost deja vaccinate, în conformitate cu liniile directoare naţionale de vaccinare. Un alt număr semnificativ a primit deja angajamente din partea guvernelor lor în acest sens", a mai spus Thomas Bach.

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în vara lui 2020, dar au fost reprogramate din cauza pandemiei de coronavirus, fiind primele Jocuri amânate într-o perioadă de pace şi urmează să se desfăşoare anul acesta, între 23 iulie şi 8 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.