Pakistanul a acuzat India că a ucis patru civili la graniţa din Caşmir dintre cele două puteri nucleare, în timp ce India a anunţat moartea unui poliţist de frontieră, cu trei săptămâni înainte de vizita preşedintelui american, Barack Obama, în India, notează Reuters.
Potrivit autorităţilor de la New Delhi, cele patru victime se pregăteau de comiterea unui atentat pe teritoriul indian, însă presa şi partidele de opoziţie avansează alte versiuni.
"Rangeri pakistanezi au lansat proiectile asupra satelor din vecinătatea frontierei, iar oamenii noştri au răspuns", a declarat o sursă din rândul pazei indiene de frontieră, precizând că au fost bombardate 60 de poziţii.
Pe 1 ianuarie, doi militari pakistanezi au fost ucişi de forţele indiene.
Serviciile de securitate din India se află în stare de alertă înainte de vizita preşedintelui Statelor Unite, care urmează să asiste pe 26 ianuarie la parada militară cu ocazia "Republic Day" (Ziua Independenţei).
În plus, secretarul de stat american, John Kerry, este aşteptat la sfârşitul săptămânii în Gujarat, stat în vestul Indiei, la graniţa cu Pakistanul, unde va participa la o conferinţă asupra investiţiilor.AGERPRES
Ciocniri la graniţa indo-pakistaneză
București
12°C
Articole Similare

2
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
2

12
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
12

494
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
494

1.271
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.271

79
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
79

1.515
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.515

1.462
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.462

5.532
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.532

11.808
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
11.808

5.081
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.081

4.543
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.543

1.817
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.817

12.097
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.097

















Comentează