DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marcel Ciolacu, despre afirmaţiile lui Dragnea conform cărora PSD este `predat` lui Iohannis: Presupun că dacă vrei să fii opozantul PSD

Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, comentează afirmaţiile fostului lider al partidului Liviu Dragnea, conform cărora actuala conducere a PSD este "predată" preşedintelui Klaus Iohannis, cu excepţia Gabrielei Firea, Ciolacu susţinând că aceste afirmaţii sunt făcute din calitatea de "opozant" al PSD pe care o are Dragnea, întrucât îşi înfiinţează partid.

"Îl respect pe Liviu Dragnea pentru toate lucrurile bune făcute atât pentru ţară, cât şi pentru Partidul Social Democrat. Şi îmi asum şi greşelile lui Liviu Dragnea ca fost preşedinte al Partidului Social Democrat”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Realitatea Plus.

În legătură cu cei care consideră că revenirea lui Liviu Dragnea în politică ar fi benefică, actualul preşedinte al PSD a afirmat că "este opţiunea domniilor lor”.

Preşedintele PSD a comentat şi afirmaţiile predecesorului său Liviu Dragnea conform cărora PSD este "predat" preşedintelui Iohannis de către actuala conducere a partidului.

"Eu aceste declaraţii le văd în logica unui fost preşedinte al Partidului Social Democrat care îşi creează, în acest moment, o altă formaţiune politică. Presupun că dacă vrei să fii opozantul PSD, aşa ai decis tu - eu nu o să decid niciodată aşa ceva - atunci nu poţi să-l lauzi pe Ciolacu şi, fiind opozant, îl critici. Îi respect decizia”, a adăugat Marcel Ciolacu.

"PSD-ul este predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD-ul e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape trei ani de zile. PSD-ul e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai grea pe care o duc românii. PSD-ul este complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară. Membrii de partid, baza partidului, e ruptă aproape total de conducerea PSD-ului. Eu vă spun asta din scrisorile pe care le-am primit în închisoare. Am primit sute de scrisori cred că din aproape toate judeţele de la membri de partid, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a afirmat Liviu Dragnea recent, la Realitatea Plus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.