Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciolacu face pace cu sindicatele din educație: Am găsit soluţiile

Captura FB
Ciolacu TM

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, consultări cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie asupra aspectelor legate de salarizarea din sistemul de învăţământ şi buna funcţionare a procesului educaţional, şeful Executivului afirmând că împreună au găsit soluţiile pentru eliminarea inechităţilor salariale din educaţie şi le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp.

Potrivit Executivului, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria au fost analizate şi agreate soluţiile legislative pentru eliminarea inechităţilor salariale în cazul personalului de conducere, îndrumare şi control, atât la categoria personalului didactic, cât şi a celui didactic auxiliar.

”Propunerile de modificare legislativă elaborate, la solicitarea premierului, de Ministerul Educaţiei în colaborare cu reprezentanţii partenerilor sociali din domeniu au fost agreate, urmând să fie promovate legislativ în cel mai scurt timp de către Guvern, potrivit biroului de presă al Executivului.

"Guvernul rămâne un partener onest al partenerilor sociali. Împreună am găsit soluţiile pentru eliminarea inechităţilor salariale. Le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp. Dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte salarizarea, raportate la situaţia economică şi la angajamentele asumate de Guvern", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a subliniat faptul că la nivelul Guvernului sunt stabilite măsuri clare pentru asigurarea finanţării necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ, plăţii salariilor cadrelor didactice şi personalului auxiliar aşa cum au fost majorate prin OUG 57/2023, precum şi pentru plata burselor pentru elevi şi a decontării navetei.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor din educaţie vor continua consultările atât în ceea ce priveşte aspectele legate de salarizarea din acest domeniu, precum şi pentru susţinerea proiectelor de investiţii derulate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, destinate îmbunătăţirii condiţiilor şi dotării unităţilor de învăţământ.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.