Europarlamentarul Dacian Cioloș a avut luni seara o discuție online cu mai mulți susținători, printre care s-au numărat și membri marcanți ai USR. Deși toată lumea aștepta ca fostul premier să anunțe fără echivoc o nouă contrucție politică, Cioloș a lăsat lucrurile într-o zonă neclară, potrivit unor surse participante la discuții.
Printre participanții la întâlnire s-au numărat europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pâslaru, Dragoș Tudorache și Alin Mituța. Lor li s-au adăugat și mai mulți parlamentari USR, dar și membri de rând din fostul PLUS.
Dacian Cioloș le-a transmis partenerilor de discuție că trebuie să fie pregătiți să se implice dacă doresc un nou proiect politic, să dea un semnal clar că acest pas poate fi făcut cu succes. Numind momentul un „T 0”, Cioloș a susținut că este momentul pentru o construcție nouă, însă a precizat că nu vrea să fie el președintele noului partid.
Afirmând că nu este sigur dacă va face un nou partid sau nu, fostul lider USR a anunțat clar doar lansarea unui site care să dea tonul mobilizării. Un al doilea pas, în cazul în care proiectul merge mai departe, ar fi o demisie din partid a europarlamentarilor USR apropiați de Cioloș.