Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloş, la deschiderea anului universitar, în Cluj Napoca

enational.ro
dacian ciolos

Dacă preşedintele Klaus Iohannis a ales Timişoara, premierul Dacian Cioloş a ales să participe la deschiderea noului an universitar la festivitatea organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca.

Verdict de specialist: Ce ascunde SONDAJUL care schimbă radical scena politică

Festivitatea a început la ora 09:00. Este ceremonia de deschidere pentru studenţii români.

"Aşteptăm şi de la dvs. ca, în momentul în care veţi ajunge să profesaţi, să fiţi în măsură, prin contribuţia pe care o veţi aduce, să recâştigaţi şi să recâştigăm împreună încrederea în sistemul de sănătate. Şi asta presupune în primul rând onestitate, presupune verticalitate, presupune curajul de a spune lucrurilor pe nume", a afirmat Cioloş luni, în discursul rostit cu ocazia începerii noului an universitar la UMF Cluj, potrivit agerpres.ro

Premierul a adăugat că trebuie spuse atât lucrurile bune care s-au făcut în sistemul sanitar dar şi problemele care există în sănătate. 

"Cred că nu trebuie lăsată presiunea publică să umbrească lucrurile bune care se fac în sistemul medical şi de sănătate din România şi să nu fiţi împinşi sau să fiţi în situaţia de a trebui să plecaţi din ţară pentru a spune că în sistemul medical din România se formează oameni performanţi, oameni care ştiu să îşi facă treaba foarte bine, dar, în acelaşi timp, să ştim împreună să identificăm atunci când sunt probleme, să avem curajul să vorbim despre ele şi împreună să putem să găsim soluţii", a adăugat Cioloş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.