Ciprian Ciucu lansează un atac exploziv la adresa PSD: Ei amenință cu ruperea coaliției. Nu se mai ține ședința coaliției

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-10-2025 16:55

Actualizat: 12-10-2025 16:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ciprian.ciucu

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a criticat, duminică, posibilitatea amânării alegerilor pentru Primăria Capitalei, afirmând că decizia vine „sub amenințarea directă a ruperii Coaliției de către PSD”. Ciucu numește jocul politic al PSD ”o urzează, o șaradă bine organizată” și se întreabă de ce mai respectăm legea și organizăm alegeri o dată la 4 ani, dacă în cazul alegerilor anticipate nu putem respecta termenul legal.

„În această situație, cel mai probabil, sub amenințarea directă a ruperii Coaliției de către PSD, alegerile pentru București vor fi amânate pentru primavară. Asta dacă PSD va mai dori să mai avem un primar ales, cu legitimitatea populației, în Capitala României”, a transmis Ciucu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, decizia ar fi una „inacceptabilă”, care subminează principiile democratice.

„Mi se pare inacceptabilă această urzeală, această întreagă șaradă bine regizată, care a indus ideea că organizarea de alegeri într-o democrație este ceva negociabil, ceva decis politic. Nu! Într-o democrație alegerile trebuie să fie predictibile! Nu trebuie organizate doar când îi convine unuia sau altuia.”

Ciucu: De ce mai organizăm alegeri din 4 în 4 ani?

Ciucu amintește că legea prevede organizarea alegerilor în termen clar după vacantarea funcției și avertizează asupra pericolului precedentului.

„Legea este clară: în X zile de la vacantare trebuie organizate alegeri. Adică de ce să mai respectăm legea cu alegerile din patru în patru ani, dacă pe aceasta nu o respectăm?”

„Nu spun acum acest lucru pentru că mă interesează să fiu eu primar general. Nu este despre asta. Nu vânez în general funcții (deși despre cele alese nu poate fi vorba despre vânătoare de funcții) și nu despre intenția mea de a candida sau nu la Primăria Municipiului București. Și nu o să vorbesc acum nici despre legitimitatea unei astfel de candidaturi. Spun ceea ce spun pentru că trebuie spus și trebuie să rămână măcar aceste cuvinte spuse. Pentru mine a trecut vremea alegerilor pragmatice, am cam demonstrat ce pot și cine sunt. Acum a venit vremea alegerilor principiale, simbolice, am de reconfirmat că am rămas cel care am fost dintotdeauna

Ciucu subliniază că Bucureștiul are nevoie de un primar ales democratic, „mai ales în aceste vremuri tulburi”.

„Avem nevoie de alegeri la București pentru că Bucureștiul și România au nevoie în acestă perioadă de un primar LEGITIM, de un simbol al democrației liberale! Mai ales în aceste vremuri tulburi, în care mulți primari ai capitalelor europene și ai marilor orașe rămân redute ale democrației liberale și ale pluripartitismului (arestați sau nu de președinți autoritari sau populiști). Alegerile care nu vor mai exista de la București nu sunt despre mine, nu sunt despre vreun alt candidat mai mult sau mai puțin merituos sau legitim, sunt despre bucureșteni și despre români”, a conchis Ciucu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri