Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciprian Ciucu: 'O echipă mixtă Belgia-România a câştigat concursul de soluţii pentru amenajarea Parcului Lacul Morii'

wall-street.ro
Ciprian Ciucu

O echipă mixtă Belgia-România a câştigat concursul de soluţii pentru amenajarea Parcului Lacul Morii, a anunţat, luni, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

"Spaţii de recreere moderne şi prietenoase, terenuri de sport, facilităţi sportive şi de petrecere a timpului liber, vegetaţie spectaculoasă, structurată pe 4 paliere de înălţime, dar şi o mini-pădure urbană, aşa va arăta viitorul Parc Lacul Morii din Sectorul 6, în viziunea echipei de arhitecţi care a câştigat concursul internaţional de soluţii. Ideile lor urmează să fie executate anul viitor", a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

El a spus că pentru amenajarea acestei suprafeţe liniare de 16,6 hectare Primăria Sectorului 6 împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) au lansat în august un concurs internaţional de soluţii şi că nu mai puţin de 11 echipe de arhitecţi, peisagişti şi urbanişti s-au înscris în cursa pentru cea mai bună idee de amenajare, potrivit Agerpres.

Ciprian Ciucu a precizat că proiectele lor au fost analizate de un juriu internaţional.

"Zona care urmează să fie amenajată are 16,6 hectare şi porneşte de la stăvilarul Ciurel şi Parcul Crângaşi, continuă în paralel cu promenada deja amenajată (pe zona verde dintre dig şi case), cuprinde Insula Îngerilor, merge mai departe pe partea de vest a lacului, până la canalul Dâmboviţei. Echipa de arhitecţi şi peisagişti din România şi Belgia au propus în primul rând o unificare a promenadei Lacului Morii cu Parcul Crângaşi, astfel încât spaţiul verde să devină un tot unitar. Apoi, de-a lungul zonei de promenadă cu lungimea de peste 2 km va fi o amenajare liniară, însă deloc monotonă. Traseul pietonal care porneşte de la Parcul Crângaşi până la Insula Îngerilor, în paralel cu promenada, va fi unul spectaculos, cu vegetaţie structurată pe 4 paliere de înălţime, facilităţi sportive, de relaxare şi de petrecere a timpului liber", a spus primarul Sectorului 6.

Potrivit edilului, pe Insula Îngerilor se vor putea organiza evenimente culturale şi sportive. Aceasta va avea plajă, debarcader şi pontoane pentru sporturile nautice. Vegetaţia va fi una luxuriantă, cu o paletă complexă de arbori, arbuşti şi flori.

Cristian Panaite de la Metapolis Architects, autorul principal al proiectului câştigător, a spus, după conferinţa de presă prilejuită de prezentarea câştigătorilor concursului, că intenţia este de a realiza un parc pentru giuleşteni.

"Am vrea un proiect pentru giuleşteni, pentru Dâmboviţa, un proiect care să aducă mai multă natură în oraş. (...) Lacul Morii este o linie albastră, care a fost tratată în feluri diferite de-a lungul ultimelor secole şi din care natura a dispărut încetul cu încetul până astăzi. Noi vrem să reintroducem natura", a menţionat Cristian Panaite.

El a punctat că este nevoie de o vegetaţie care să reziste la secetă şi să aducă biodiversitate.

Cristian Panaite a menţionat că se vor organiza spaţii polivalente care pot fi amenajate rapid în timpul verii şi al sărbătorilor de iarnă, precum şi pentru anumite evenimente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.