Acţionarul minoritar al clubului de fotbal Farul Constanţa, Ciprian Marica, a declarat, miercuri, că formaţia dobrogeană se află în acest moment pe loc de play-off, în ciuda înfrângerii cu FCSB, şi speră ca aceasta să rămână acolo până la finalul sezonului regulat al Superligii.
Farul Constanţa ocupă în prezent locul 6 în clasamentul Superligii, cu 26 de puncte după primele 18 etape ale sezonului regulat al Superligii.
"Farul este în momentul de faţă pe loc de play-off, ăsta e obiectivul nostru, şi sper să rămână acolo până la sfârşitul campionatului. Nu va fi uşor, suntem convinşi că şi celelalte echipe îşi doresc să încheie în primele şase locuri. FCSB este la doar două puncte de noi acum. Am pierdut un meci cu FCSB, dar am pierdut doar o bătălie, nu şi războiul. Până la final ne vom lupta să fim acolo sus. Cu toate că suntem conştienţi de lotul pe care îl avem şi de valoarea pe care o putem arăta pe teren", a spus Marica, potrivit AGERPRES.
Ciprian Marica a fost prezent, miercuri, la evenimentul în cadrul căruia Federaţia Română de Handbal a lansat campania de ticketing pentru Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2026, competiţie găzduită de România alături de Cehia, Polonia, Slovacia şi Turcia în perioada 3-20 decembrie 2026.






























Comentează