DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ciprian Tătărușanu ar putea pleca de la Lyon

www.gsp.ro
Ciprian Tătărușanu

Fostul mare portar francez Gregory Coupet, antrenorul goalkeeper-ilor de la Olympique Lyon, nu a negat posibilitatea ca internaţionalul român Ciprian Tătăruşanu să părăsească echipa, potrivit news.ro.

"Apreciază să fie într-un mare club ca al nostru, dar situaţia sa îi slăbeşte statutul lui de căpitan al naţionalei", a răspuns Coupet, când a fost întrebat pe reţelele de socializare dacă este adevărat că Tătăruşanu ar putea pleca de la Lyon.

Presa franceză a preluat, joi, declaraţiile făcute de selecţionerul Cosmin Contra, care a afirmat că portarul naţionalei României doreşte să fie împrumutat pentru a putea juca.

"El avea acord verbal cu Lyon când a fost convocat (n.r - la naţională). Lyon voia să-l vândă pe Lopes (n.r. - portarul titular). Ei erau în discuţii cu o altă echipă şi au apelat la Tătăruşanu. Şi i-au promis că Lopes plecă şi el va rămâne numărul 1 la Lyon. S-au rupt negocierile cu acea echipă, nu au mai venit oferte care să placă clubului, a venit Silvinho (n.r. - antrenor), care a zis că-l vrea pe Lopes să rămână. Şi atunci Tătăruşanu a ajuns într-o situaţie în care trebuie să caute o soluţie. Acum încearcă să vorbească cu conducătorii să-l dea împrumut, să joace. Oferte o să aibă. Nu cred că poate să meargă sub Nantes (n.r. - fosta echipă a românului). Dacă Silvinho nu i-ar fi spus că nu joacă decât în Cupa Ligii, Cupa Franţei, Tătăruşanu poate ar fi avut o şansă să se bată pentru postul de titular cu Lopes. Dacă antrenorul îţi taie din prima macaroana şi ştii că nu ai nicio şansă e cam greu. El a jucat în meciuri în pregătire, nu e problemă. Dacă mental e bine, nu e nicio problemă (n.r. - pentru partidele echipei naţionale din septembrie). Problema lui e să fie liniştit. Radu e viitorul echipei naţionale", a declarat Contra, miercuri seară, la Digi Sport.

În vârstă de 33 de ani, Ciprian Tătăruşanu a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu FC Nantes, scadentă la finalul sezonului trecut, şi a semnat, la mijlocul lunii iunie, un contract pe trei ani cu Olympique Lyon, valabil până la 30 iunie 2022.

Portarul naţionalei României (61 de selecţii) a trecut la formaţia din Lyon în condiţii financiare mult mai bune. Salariul lui la noua echipă este de 150.000 de euro brut pe lună (faţă de 100.000 la Nantes), în timp ce prima de instalare s-a ridicat la un milion de euro, potrivit presei franceze.

Problema postului de portar la naţională este şi mai delicată cu cât Costel Pantilimon, titular cu peste 40 de meciuri sezonul trecut şi rezerva lui Tătăruşanu la naţională, a ajuns al treilea portar la Nottingham Forest în preferinţele antrenorului Sabri Lamouchi.

Din acest motiv, Contra nu l-a mai chemat pe Pantilimon, însă le-a trimis telegrame de convocare portarilor Florin Niţă (Sparta Praga), Ionuţ Radu (Genoa) şi Silviu Lung (Kayserispor), alături de Tătăruşanu, pentru meciurile cu Spania şi Malta, de luna viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.