Procurorul general al Republicii Cipru, Costas Clerides, a decis urmărirea penală a 15 poliţişti - agenţi, subofiţeri şi ofiţeri - pentru modul în care au instrumentat dosarul ucigaşului în serie Nikos Metaxas, informează CNA potrivit Agerpres.
Clerides a declarat marţi agenţiei de presă cipriote că autoritatea independentă pentru anchetarea reclamaţiilor împotriva poliţiei a numit patru anchetatori care să stabilească dacă poliţia a reacţionat corect după ce în Cipru s-au descoperit cadavrele mai multor femei străine şi ale copiilor lor minori. Iniţial, victimele fuseseră date dispărute; ulterior s-a stabilit că fuseseră ucise de Metaxas.
Raportul autorităţii către procurorul general l-a determinat pe acesta să înceapă procedurile penale împotriva poliţiştilor. Este posibil ca aceştia să se facă vinovaţi de infracţiuni, nu doar de abateri disciplinare, arată concluziile anchetatorilor; Clerides a menţionat neglijenţa în serviciu. Scandalul creat de cazul respectiv a dus deja la demisia şefului poliţiei şi a ministrului justiţiei.
Metaxas, fost căpitan în armată, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat la şapte pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru uciderea premeditată a cinci femei - trei filipineze, o nepaleză şi o româncă - şi a copiilor lor. Cadavrele descompuse ale victimelor au fost găsite într-un lac toxic de lângă Nicosia, într-un rezervor şi într-un poligon de tir.
Ucigaşul şi-a recunoscut faptele în mai anul trecut şi a relatat că şi-a început seria de crime în 2016. El şi-a asumat şi uciderea altor două tinere.
Cipru - 15 polițiști puși sub acuzare în cazul ucigașului în serie care a ucis și două românce
Explorează subiectul
București
19°C
Articole Similare

3
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
3

1.227
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
1.227

30
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
30

1.179
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
1.179

1.817
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
1.817

43
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
43

60
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
60

2.640
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.640

36
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
36

46
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
46

70
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
70

6.019
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
6.019

82
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
82
















Comentează