Din cele 143 de imobile care găzduiesc unităţi de învăţământ în judeţul Tulcea, 13 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, din cauza condiţiilor precare pe care le oferă elevilor, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Mihaela Nicolau.
Motivele care au stat la baza refuzului medicilor de a emite autorizaţia sanitară de funcţionare au fost lipsa resursei de apă potabilă, nereabilitarea imobilelor, spaţiile subdimensionate, nerespectarea proiectelor de reabilitare şi grupurile sanitare în afara clădirilor.
"În Delta Dunării, şcolile şi grădiniţele din Letea şi Chilia Veche nu au autorizaţie sanitară din cauza lipsei apei potabile, iar la liceul din Sulina, a fost respinsă cererea de autorizare a clădirii din cauză că este nereabilitată din anul 2003, pereţii exteriori sunt degradaţi, grupurile sanitare sunt parţial deteriorate, iar tâmplăria geamurilor este degradată", a precizat directoarea DSP.
Mihaela Nicolau a menţionat că în judeţul Tulcea, în trei unităţi administrativ-teritoriale, şcolile vor putea aplica scenariul galben, municipiul Tulcea şi comunele Stejaru şi Nufăru.
Circa 9% din şcolile din judeţul Tulcea nu au autorizaţie sanitară
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

9
Un bărbat a fost găsit mort într-un mașină, în Timiș
9

576
Crimă teribilă în a doua zi de Paști. Procurorii au reținut doi suspecți
576

58
Accident grav pe Valea Oltului: Una dintre cele trei mașini implicate s-a răsturnat pe marginea căii ferate / Traficul pe DN 7 este blocat
58

1.204
VIDEO Pe urmele lui Jules Verne: traseul spectaculos din România care readuce la viață o legendă medievală
1.204

2.585
Românii, supărați că 'femeia de serviciu' câștigă mai mult decât o personă cu studii superioare: dezbaterea care i-a revoltat pe mulți internauți
2.585

48
Femeie suprinsă de un incendiu în locuinţa sa, salvată de un jandarm şi un poliţist care au observat ce se întâmplă
48

976
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: ANM a emis prognoza meteo pe regiuni
976

474
VIDEO După minivacanța de Paște urmează aglomerația pe principalele drumuri: polițiștii recomandă rute alternative șoferilor
474

1.440
FOTO Impact devastator în Timiș: mașină spulberată de tren, șoferul a murit pe loc
1.440

3.006
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
3.006

45
Atenție la consumul de ouă de Paște! Specialiștii trag un semnal de alarmă
45

38
UPDATE Accident grav în Timiș: un autoturism a fost lovit de un tren. Au intervenit două echipaje SMURD și o ambulanță / O persoană a decedat
38

1.597
Incident la metroul din București: panică printre călători după ce un vagon s-a umplut de fum
1.597
















Comentează