Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circuitul de la Indianapolis autorizează 10.000 de spectatori pentru următoarele două curse

Zece mii de spectatori vor fi autorizaţi pe circuitul Indianapolis Motor Speedway la fiecare dintre cele două curse din Campionatul nord-american de automobilism IndyCar prevăzute luna viitoare, după ce autorităţile locale şi-au dat acordul în acest sens, informează AFP, potrivit Agerpres.

Responsabilii circuitului, pe care celebra Cursă de 500 de mile de la Indianapolis s-a desfăşurat cu porţile închise, luna trecută, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat că ambele probe din cadrul Grand Prix-ului Harvest, prevăzute pe 2 şi 3 octombrie, se vor putea derula cu fani în tribune.

Departamentul pentru sănătate publică al comitatului Marion (Indiana) va permite imensei instalaţii, care poate găzdui în mod obişnuit peste 300.000 de persoane, să aibă două zone cu spectatori, în primul şi al patrulea viraj, care oferă vedere asupra traseului pistei interioare.

Citește și: Magistrații de la Curtea de Apel București au hotărât să amâne judecarea apelului în dosarul ‘Colectiv’

Virusul care răvăşit în ultimele luni întreaga planetă a provocat amânarea, din mai până în august, a cursei Indy 500, câştigată în final de japonezul Takuma Sato, măsurile de siguranţă făcând imposibilă prezenta spectatorilor la momentul respectiv.

De această dată, fanii IndyCar vor fi nevoiţi să poartă măşti şi să se supună controlului temperaturii, înainte de a putea pătrunde în incintă, unde locurile vor fi delimitate pentru a permite o distanţare socială minimă, fiind stabilite totodată şi alte restricţii.

În afara celor două curse de la Indianapolis, până la finalul sezonului va mai avea loc o singură etapă, în data de 25 octombrie, pe străzile din St Petersburg (Florida).

Lider al clasamentului general este neozeelandezul Scott Dixon, care speră să-şi treacă în palmares al şaselea său titlu de campion, la finalul sezonului. Acesta are un avans de 72 puncte faţă de campionul en titre, americanul Josef Newgarden.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.