Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan va fi închisă temporar luni între comuna Cârţişoara şi Bâlea Cascadă

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 06-07-2025 14:08

Actualizat: 06-07-2025 17:08

Article thumbnail

Sursă foto: visitcluj.ro

Circulaţia rutieră pe DN 7C Transfăgărăşan va fi închisă temporar luni între comuna Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, a anunţat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, luni, 7 iulie, în intervalul orar 09:00 - 17:00, se închide temporar circulaţia rutieră pe DN 7C Transfăgărăşan, pe sectorul kilometric 117 (Comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu) - 130 (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), cu ocazia organizării unui eveniment cultural.

Pe durata evenimentului, se va face o pauză în intervalul orar 12:00-13:00 pentru a permite autovehiculelor să circule pe ambele sensuri de mers, a precizat Infotrafic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri