Circulaţia trenurilor pe ruta directă Slatina - Piatra Olt a fost reluată

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 06-10-2020

Actualizat: 06-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Circulaţia trenurilor pe ruta directă Slatina - Piatra Olt a fost reluată, o dată cu redeschiderea podului de cale ferată de la km 197+557, informează CFR SA într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

"Circulaţia trenurilor a fost reluată pe ruta directă Slatina - Piatra Olt, o dată cu redeschiderea podului de cale ferată de la km 197+557, inclus în programul destinat exclusiv lucrărilor de modernizare a 14 poduri şi podeţe (etapa I - 3 loturi), de pe raza SRCF Craiova, cu finanţare asigurată din fonduri nerambursabile şi de la Bugetul de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020", se menţionează în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Citește și: VIDEO Norocul nostru că nu avem trenuri de mare viteză: Japonia se plânge că circulă mai mult goale, din cauza coronavirusului

Lucrările de modernizare a podului CF de la km 197+557 (372,45 m) şi de amenajare a albiei, incluse în lotul 2, sunt executate de SC Strabag şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie, prin creşterea vitezei şi a gradului de siguranţă.

Potrivit sursei citate, contractul a inclus reabilitarea podului, în lungime de 372,45 metri şi amenajarea albiei râului, cu o durată de execuţie a lucrărilor de 24 luni şi o perioadă de garanţie de 12 luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost prevăzut la 4 decembrie 2018, iar predarea amplasamentului la 12 decembrie 2018.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri