Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circulația trenurilor, reluată după accidentul feroviar din Prahova

cfr calatori

Circulația trenurilor de călători care asigură legătura între București și Moldova a fost reluată prin stația Ploiești Triaj, anunță CFR SA, conform Mediafax.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunță că trenurile de călători care asigură legătura între București și Moldova circulă pe rută normală, prin stația Ploiești Triaj, odată cu finalizarea intervențiilor de ridicare și repunere pe șină a vagoanelor deriate joi, în urma accidentului feroviar produs între un tren de călători și un tren privat de marfă.

„Personalul feroviar al CFR SA a acționat în cursul nopții cu un tren de intervenție, format din vinciuri hidraulice și o macara de mare tonaj pentru ridicarea, repunerea pe șină a vagoanelor deraiate și retragerea garniturilor din zona accidentului, operațiunile fiind finalizate în această dimineață, circulația trenurilor în stația Ploiești Triaj fiind redeschisă la ora 06.30, în condiții normale de trafic.
Menționăm faptul că pentru asigurarea continuității traficului feroviar spre și dinspre Moldova până la finalizarea intervențiilor de ridicare și retragere a vagoanelor deraiate din zona accidentului, CFR SA a redirecționat circulația tuturor trenurilor care tranzitau stația Ploiești Triaj pe rute alternative, astfel trenurile de călători au circulat pe ruta Brazi - Ram Ploiesti Triaj - Ploiesti Vest - Ploiești Sud(și retur), iar trenurile de marfă pe ruta Brazi - Ghighiu - Ploiești Est (și retur)”, anunță CFR.

Trenul Regio 5008 care circula în relația Buzău - Ploiești Sud - București Nord a fost lovit frontal de un tren privat de marfă, între stațiie Ploiești Sud – Ploiești Triaj. Trenul de călători era format din 4 vagoane etajate și avea la bord circa 50 de călători.

Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) va stabili cauzele producerii acestui accident feroviar.

Un număr de 11 persoane au fost rănite în urma ciocnirii celor două trenuri din Gara Ploiești Triaj, toate victimele fiind conștiente. Unul dintre răniți a fost dus cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală, iar 10 au fost duși la spital în Ploiești. Alte 37 de persoane, dintre are trei copii, au fost evaluate medical la fața locului, însă nu au avut nevoie de transport la spital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.