Circulaţie bară la bară între Predeal şi Comarnic, coloană de maşini de 20 de km între Rucăr şi Bran

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 03-12-2017

Actualizat: 03-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: ziare.com

Autovehiculele circulă duminică bară la bară între Predeal şi Comarnic, iar între Rucăr şi Bran coloana de maşini este de aproximativ 20 de km, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

"Din cauza numărului foarte mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane către capitală, se circulă în coloană, bară la bară, pe DN1, între Predeal şi Comarnic", anunţă poliţiştii care recomandă ca, pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care se întorc de la munte să folosească ruta ocolitoare: DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti. Despre acest traseu, ei spun că, deşi pe anumite porţiuni se mai aglomerează, valorile de trafic sunt mult mai reduse.

De asemenea, tot din cauza numărului mare de autoturisme, traficul este intens şi pe DN7, între Veştem şi Tălmaciu, judeţul Sibiu, precum şi între Râmnicu Vâlcea şi Bujoreni, judeţul Vâlcea, pe sensul de mers către Râmnicu Vâlcea.

Se circulă bară la bară şi pe DN73, între Rucăr şi Bran, pe sensul de mers către Rucăr, unde s-a format o coloană de aproximativ 20 de kilometri.

"Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului, să circule cu atenţie sporită, să manifeste înţelegere faţă de situaţiile apărute şi să-şi păstreze calmul la volan", spun reprezentanţii Infotrafic.

Citeşte şi: Fiul lui Adamescu RUPE TĂCEREA: Acuzaţii BOMBĂ faţă de GREI din politică în cazul milionarului mort în arest .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri