Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circulație îngreunată, din cauza zăpezii, pe mai multe drumuri din țară

www.europafm.ro
drum inchis, viscol, ger, zapada

Circulația este îngreunată, miercuri seara, din cauza zăpezii, pe DN 68A, dar și pe drumuri din zonele montane din Bihor, Cluj și Hunedoara. De asemenea, ninge abundent și pe DN 17, în Pasul Tihuța, la limita dintre județele Suceava și Bistrița-Năsăud.

Potrivit Centrului Infotrafic, se circulă îngreunat pe DN 68A Coșevița, județul Hunedoara – Margina, județul Timiș, din cauza ninsorii abundente. Condiții similare sunt și în zona montană a județelor Bihor, Cluj și Hunedoara. Se acționează cu utilaje de deszăpezire.

„Ninge abundent pe DN 17, Pasul Tihuța, la limita județelor Suceava și Bistrița-Năsăud. Echipele DRDP Iași intervin cu lamă și material antiderapant, pentru asigurarea circulației”, a transmis DRDP Iași.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol în zona de munte a Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali, valabilă până în dimineața zilei de 3 februarie, potrivit Mediafax.

Șoferii sunt sfătuiți să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze și să își echipeze maşina corespunzător.

„Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Dacă partea carosabilă este alunecoasă ori acoperită cu zăpadă, reduceți considerabil viteza pentru a putea opri în condiții de siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare este mult mai mare. Nu bruscați comenzile autovehiculelor, ci folosiți frâna de motor pentru încetinire! Pentru evitarea blocajelor de trafic, nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule staționate și permiteți accesul utilajelor de deszăpezire! Înainte de a pleca în călătorie, asigurați-vă rezerve de carburant, apă și hrană și luați în considerare amânarea deplasărilor nonurgente pe perioada manifestărilor meteorologice periculoase!”, a transmis Centrul Infotrafic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.