O cisternă care transporta apă amoniacală s-a răsturnat, marţi seară, pe drumul naţional 5 Bucureşti – Giurgiu, în judeţul Giurgiu. În urma incidentului, şoferul a fost rănit, fiind transportat la spital. Totodată, sunt scurgeri de apă amoniacală.
UPDATE
”În această seară, pe DN 5, la intersecţia cu DN 5D, s-a produs un eveniment rutier în care a fost implicată o autocisternă încărcată cu amoniac, care s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma producerii evenimentului rutier, au fost semnalate scurgeri de amoniac. De asemenea, a rezultat rănirea conducătorului autocisternei, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Giurgiu.
Traficul rutier este restricţionat pe ambele sensuri de mers.
Circulaţia este deviată prin localitatea Oinacu, judeţul Giurgiu.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Știre inițială
Accidentul a avut loc în zona localităţii Remuş din judeţul Giurgiu, unde o cisternă s-a răsturnat pe o parte, în apropierea sensului giratoriu cu DN 5D.
Șoferul a fost transportat la spital
”Conducătorul autovehiculului a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. Au fost identificate scurgeri de apă amoniacală, motiv pentru care a fost sesizată Garda de Mediu”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
La locul accidentului se află două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj care realizează măsurători CBRN – în caz de eveniment chimic, biologic, radiologic, nuclear. De asemenea, în zonă au fost direcţionate ambulanţe şi echipaje ale poliţiei, pentru asigurarea zonei şi gestionarea situaţiei.

































Comentează