Ciucă: Astăzi începe programul Start-Up Nation, destinat noilor companii înfiinţate: Un segment aparte al acestui program este adresat românilor din străinătate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-07-2022

Actualizat: 19-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, marţi, într-o postare, că despre demararea programului Start-Up Nation, destinat noilor companii înfiinţate, că un segment aparte al acestui program este adresat românilor din străinătate. Astfel, românii plecaţi peste hotare îşi vor putea construi o afacere aici, în ţară, potrivit news.ro

”Astăzi începe programul Start-Up Nation, destinat noilor companii înfiinţate în România. Firmele vor putea accesa până la 200.000 lei, sub formă de fonduri nerambursabile, care se adresează unui număr total de 55.000 beneficiari pe durata întregului program. Aplicanţii se pot înscrie pe platforma granturi.imm.gov.ro”, spune premierul în mesaj.

Nicolae Ciucă arată că un segment aparte al acestui program este adresat românilor din străinătate care vor să revină în România şi să îşi înfiinţeze o firmă: pilonul Start-Up Nation Diaspora. ”Astfel, românii plecaţi peste hotare îşi vor putea construi o afacere aici, în ţară”, precizează şeful Executivului.

”Pentru Partidul Naţional Liberal şi guvernul pe care îl conduc, sunt vitale susţinerea iniţiativei private în economie, încurajarea micilor investitori, precum şi garantarea de oportunităţi pentru românii din afara graniţelor”, mai afirmă Ciucă.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri