Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, salută decizia autorităţilor ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial "invenţia numită "limba moldovenească"".
"După un dialog diplomatic aprofundat în 2022 şi continuat în 2023, rezolvarea a venit în urmă cu o săptămână, după ce preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelensky, au semnat, la Bucureşti, o declaraţie comună prin care au mandatat guvernele celor două ţări să ajungă la o soluţie, cu respectarea tuturor aspectelor legale. Românii vorbesc limba română şi nu trebuie împărţiţi în funcţie de regiunea în care locuiesc. De aceea, gestul Ucrainei este unul firesc, care vine după ce Republica Moldova, în luna martie a acestui an, a înlocuit în Constituţia sa "limba moldovenească" cu limba română. Aceste decizii reflectă o normalitate democratică. Limba unui popor nu poate fi motiv pentru discriminare sau propagandă. Limba este un element al identităţii culturale şi trebuie protejată pentru viitor", a scris Nicolae Ciucă, joi, pe pagina sa de Facebook.
El şi-a exprimat încrederea că "şi restul aspectelor care privesc minoritatea românească din Ucraina vor fi soluţionate cât mai rapid posibil".
Ciucă: Salut decizia autorităţilor ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial invenţia numită "limba moldovenească"
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.171
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.171

1.567
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.567

53
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
53

3.881
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.881

3.695
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.695

150
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
150

97
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
97

2.676
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.676

1.276
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.276

1.939
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.939

4.174
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.174

6.844
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.844

6.113
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.113
















Comentează